Liberalii discută, marţi, în şedinţa conducerii partidului, despre flexibilizarea mandatului de negociere cu USR şi PSD, în vederea formării unui Guvern cu o majoritate stabilă în Parlament, după eşecul premierului desemnat Nicolae Ciucă. Liderii de filiale îşi exprimă punctele de vedere, cele din Ardeal poziţionându-se împotriva USR-ului, iar altele pentru refacerea coaliţiei şi împotriva unei înţelegeri cu PSD, au precizat surse liberale pentru News.ro. O poziţie tranşantă a avut-o Dan Motreanu, care i-a reproşat lui Florin CÎţu eşecul negocierilor de până acum. În şedinţă s-a decis că PNL nu va merge cu o propunere de premier ci cu o majoritate la consultările de la Palatul Cotroceni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul şedinţei BPN, preşedintele partidului, Florin Cîţu a cerut să se anuleze deciziile anterioare ale conducerii, prin care era interzisă orice discuţie cu cei de la PSD şi cu cei de la USR, după votul pentru moţiunea de cenzură. Sursele liberale au precizat că în şedinţă nu se da un vot pentru negocieri cu unul sau altul dintre cele două partide, şi doar flexibilizarea mandatului. 

Conducerea PNL a stabilit şi echipa de negociere cu care se va merge la discuţiile cu USR şi PSD pentru formarea unei majorităţi. Este vorba de Florin Cîţu, secretarul general Dan Vîlceanu şi liderii Gheorghe Flutur, Iulian Dumitrescu, Lucian Bode şi Rareş Bogdan. 

În cadrul discuţiilor, s-a stabilit că o condiţie principală în cadrul negocierilor va fi că PNL trebuie să aibă în viitorul Executiv funcţia de premier. 

Liderii de filiale au luat cuvântul, pentru a-şi preciza poziţia faţă de colaborarea cu cele două partide. Satu Mare s-a poziţionat pro USR, în timp ce majoritatea filialelor din Ardeal nu mai doresc refacerea coaliţiei cu cei de la USR. Sibiul a fost printre filialele care nu mai vor refacerea coaliţiei cu USR. 

O poziţie tranşantă a avut-o Dan Motreanu, care i-a reproşat lui Florin Cîţu eşecul negocierilor de până acum. ”Florin, tu eşti problema”, a spus acesta, potrivit surselor citate. 

Şi primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu a transmis în şedinţă că nu este de acord cu cooptarea de miniştri PSD în Guvern. ”Ne vom trezi cu mişcări de stradă, dacă ne aliem cu PSD”, a spus Ciucu. 

Alina Gorghiu, în schimb, i-a criticat pe colegii care atacă conducerea partidului, iar Gheorghe Flutur a arătat că trebuie ales ”răul cel mai mic”, pentru a rămâne la guvernare şi a păstra şi premierul. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.