Primarul din Cluj-Napoca, liberalul Emil Boc, Emil Boc, a declarat luni despre candidatul comun al coaliţiei, Crin Antonescu, că poate asigura continuitatea procesului democratic în această ţară şi a împiedica România să revină la practici ale trecutului totalitar. Preşedinta Asociaţiei Municipilor din România, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că varianta pe care merge coaliţia este Crin Antonescu şi pe care o susţin toţi, inclusiv primarii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astăzi, cei trei lideri ai coaliţiei au fost prezenţi în sală alături de primari şi absolut toţi au declarat că varianta pe care merge coaliţia este Crin Antonescu şi pe care o susţinem toţi, inclusiv noi, primarii”, a spus primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.

Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a declarat că Asociaţia Municipilor din România, care cuprinde 109 primari din această ţară, mai mult de jumătate din populaţia ţării reprezentată şi două treimi din PIB-ul României, a spus la unison că le pasă de administraţiile locale, dar le pasă şi de România.

”Ne interesează soarta acestei ţări, iar România, pentru a-şi putea continua parcursul democratic, de a îmbunătăţi ceea ce avem, are nevoie de o susţinere solidă pentru candidatul coaliţiei Crina Antonescu. El nu este doar Crin Antonescu persoană fizică, el este acela care astăzi poate asigura continuitatea procesului democratic în această ţară şi a împiedica România să revină la practici ale trecutului totalitar. Gândiţi-vă, se repetă la indigo istoria, suferim de o amnezie istorică, exact ca în perioada interbelică, atunci când lideri autoritari au confiscat voinţa poporului şi au dus la dictatură şi la războaie, astăzi pregătim un asemenea teren, de sdruncinare a democraţiei, de distrugere a ei din interior, iar pentru asta cei care credem în valorile democratice, şi aici în AMR, repet, avem 109 primari care spun nu autoritarismului şi da democraţiei”, a mai arătat Boc.

”Eu nu spun şi nu spune că democraţia e perfectă, nu spun că n-avem probleme în teritoriu, dar infinit soluţia mai bună este să corectăm ceea ce nu funcţionează, nu să aruncăm odată cu apa din covată şi copilul preţios care-i democraţia”, a completat Boc.

Boc a precizat că demisiile nu se comentează, sunt acte unilaterale de voinţă.

”Categoric, da, această demisie era preferabilă unei proceduri de suspendare, care ar fi pus ţara într-o situaţie mult mai complicată şi pe scena internaţională, şi în ceea ce priveşte credibilitatea României. În rest, demisia este un act unilateral. (..) Este o soluţie care asigură stabilitatea democratică a ţării”, a completat Boc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.