Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, la sosirea la Summitul NATO de la Vilnius că obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care ţin de noua postură de descurajare şi apărare a Alianţei. Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului Estic, a spus preşedintele. El a punctat că organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea Preşedintelui Zelenski, va fi un moment de importanţă simbolică, pentru că vor avea Ucraina la masă, ca partener de dialog egal cu ceilalţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Summitul care începe astăzi, la Vilnius, este nu doar unul de implementare a deciziilor adoptate anul trecut, la Madrid, ci reprezintă şi un moment al deciziilor importante şi al premierelor în postura Aliată şi în relaţia NATO cu partenerii”, a spus preşedintele Klaus Iohannis, la Vilnius. Şeful statului a arătat că în ceea ce priveşte obiectivele prioritare pentru România, acest Summit are mize importante, care ţin de priorităţile noastre de politică externă şi de securitate.

”Obiectivele noastre sunt, în primul rând, cele care ţin de noua postură de descurajare şi apărare a Alianţei, care se bazează pe conceptul de Apărare Înaintată. Acest concept a fost anunţat la Madrid, adică o prezenţă NATO consolidată din toate punctele de vedere. Voi susţine adoptarea de măsuri suplimentare pentru consolidarea Flancului Estic pe toate componentele operaţionale. Adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al Alianţei la două ameninţări majore: Rusia şi terorism. Urmărim, de asemenea, menţinerea unei implicări sporite aliate în regiunea Mării Negre, ca regiune de importanţă strategică pentru securitatea euroatlantică”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a menţionat că, în ceea ce priveşte Ucraina, ”România va continua să fie un susţinător ferm al integrării în NATO. Voi susţine un angajament sporit în termeni politici şi practici, care să permită o mai mare apropiere a acestui stat de Alianţă”.

”Dorim să marcăm progrese în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la Alianţă construind pe baza angajamentului asumat de NATO la Bucureşti, în 2008. Am semnat, după cum probabil vă amintiţi, o declaraţie bilaterală cu Preşedintele Zelenski privind susţinerea pentru integrarea euroatlantică a Ucrainei, acest lucru s-a întâmplat când am avut întâlnirea de la Chişinău, pe 1 iunie”, a afirmat preşedintele. Klaus Iohannis a mai afirmat că ”organizarea primei reuniuni a Consiliului NATO-Ucraina, cu participarea Preşedintelui Zelenski, va fi un moment de importanţă simbolică, pentru că vor avea Ucraina la masă, ca partener de dialog egal cu ceilalţi”.

”Pentru noi, este esenţială menţinerea unităţii aliate în luarea deciziilor pe această temă. La aceasta se adaugă sprijinul pentru partenerii vulnerabili, mai ales pentru Republica Moldova, cea mai expusă presiunilor Rusiei. Astfel, voi avea un mesaj fără echivoc cu privire la susţinerea consolidării capacităţii de apărare şi a rezilienţei Republicii Moldova”, a subliniat preşedintele României. Şeful statului a mai arătat că la Summit va puncta şi valoarea de netăgăduit a legăturii transatlantice pentru securitatea noastră, a tuturor, în special în actualul context de securitate.

”De asemenea, voi susţine adoptarea unui angajament sporit în ceea ce priveşte investiţiile în apărare, necesar pentru a consolida aşa-numitul Defence Pledge, din 2014. În încheiere, salut acordul între Suedia şi Turcia, facilitat de Secretarul General al NATO, care marchează progrese mult aşteptate în ceea ce priveşte aderarea Suediei. Sper ca acest proces să se finalizeze cât mai curând”, a spus el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.