Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis, miercuri, Curţii Constituţionale, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind transmiterea bunurilor imobile – teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, judeţul Timiş şi transmiterea unui bun imobil – teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara care prevede transmiterea a 35 de terenuri în suprafaţă totală de 501,4208 ha şi a construcţiilor aferente din domeniul public al statului, în domeniul privat al acestuia şi, succesiv, transmiterea acestor terenuri împreună cu construcţiile aferente, împreună cu alte două terenuri în suprafaţă de 44,3154 ha din domeniul privat al statului în proprietatea privată a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La data de 27 decembrie 2023, Parlamentul a transmis Preşedintelui României, în vederea promulgării, Legea privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, judeţul Timiş şi transmiterea unui bun imobil – teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, legea criticată are ca obiect de reglementare transmiterea a 35 de terenuri în suprafaţă totală de 501,4208 ha şi a construcţiilor aferente din domeniul public al statului, în domeniul privat al acestuia şi, succesiv, transmiterea acestor terenuri împreună cu construcţiile aferente, împreună cu alte două terenuri în suprafaţă de 44,3154 ha din domeniul privat al statului în proprietatea privată a Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I”.

”Prin modul de adoptare şi prin conţinutul său normativ, legea încalcă o serie de norme şi principii constituţionale, precum cele referitoare la adoptarea unor legi cu caracter individual, principiul separaţiei puterilor în stat, rolul constituţional al Parlamentului şi al Guvernului, principiul egalităţii în faţa legii, regimul proprietăţii publice şi garanţiile sale, contrar art. 1 alin. (4) şi (5), art. 16 alin. (2), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 61, art. 135 şi art. 136 din Constituţie, art. 147 alin. (4)”, spune şeful statului în sesizarea către CCR. Preşedintele arată că ”doar prin instituirea unor garanţii clare, suficiente pentru realizarea scopului propus de legiuitor, ar fi aduse la îndeplinire obligaţiile constituţionale ale statului enumerate la art. 135 alin. (2) lit. b) - d) din Constituţie, garantându-se dreptul de proprietate publică şi privată al statului, reglementat la art. 44 şi art. 136 din Constituţie”.

”Mai mult, norma de la art. 2 din legea criticată este formulată în mod deficitar şi nu îndeplineşte cerinţele de calitate a legii, contrar art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 44 din Constituţie, fiind neclar dacă transmiterea terenurilor şi construcţiilor aferente din cele două anexe ale legii se realizează cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte terenurile şi construcţiile aferente acestora, acestea nu se regăsesc în nicio altă lege şi nici nu sunt descrise şi identificate în mod clar, în acord cu jurisprudenţa instanţei constituţionale. Din analiza anexelor, se poate observa că doar unele terenuri au menţionate actele prin care s-a constituit un drept de administrare în beneficiul universităţii, iar suprafeţele totale au fost modificate în Camera decizională prin adăugarea în Anexa nr. 1 a noi terenuri. Astfel, suprafaţa totală de teren vizată de art. 1 din legea criticată a fost majorată de la 416,9667 ha la 501,4208 ha, fiind modificat în mod corespunzător şi conţinutul Anexei nr. 1”, se arată în sesizarea la CCR.

”În considerarea argumentelor expuse, vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea privind transmiterea bunurilor imobile - teren cu construcţiile aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara în domeniul privat al statului şi succesiv în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara, judeţul Timiş şi transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul privat al statului în proprietatea Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Regele Mihai I” din Timişoara este neconstituţională”, cere preşedintele Iohannis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.