Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în această perioadă pe litoral, s-a plimbat cu bicicleta joi seara prin judeţul Constanţa, iar la un moment dat s-a întâlnit cu primarul localităţii Negru Vodă cu care a stat de vorbă câteva minute şi alături de care s-a fotografiat.
Primarul din Negru Vodă, Petre Urziceanu, a declarat vineri pentru News.ro, că întâlnirea cu şeful statului a avut loc joi seara, la intrarea în localitate.
“Joi seara, în jurul 20, domnul preşedinte Klaus Iohannis era pe DN38 şi venea pe bicicletă dinspre Constanţa spre Negru Vodă. Eu mergeam spre Constanţa, l-am văzut, apoi am întors şi domnul preşedinte se oprise chiar la intrarea în Negru Vodă. M-am dus la domnia sa, m-am recomandat, am spus că sunt primarul localităţii şi l-am întrebat dacă putem vorbi şi dacă putem face câteva fotografii. Domnul preşedinte a fost de acord”, a povestit primarul Petre Urziceanu, care este membru PNL.
Edilul a mai spus că preşedintele Klaus Iohannis l-a întrebat cum stă cu proiectele în localitate şi i-a urat succes. Petre Urziceanu a mai afirmat că l-a invitat pe şeful statului în Negru Vodă în cadrul unui eveniment oficial, iar acesta a acceptat.
Apoi, preşedintele Klaus Iohannis s-a urcat din nou pe bicicletă îndreptându-se spre Mangalia.
Şeful statului a participat miercuri la manifestările prilejuite de Ziua Marinei, la Constanţa, şi cel mai probabil a mai rămas câteva zile pe litoral.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.