Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, că în această perioadă, când suntem martorii unui război nedrept şi ilegal la graniţele noastre, înţelegem cu atât mai bine rolul esenţial al veteranilor de război în apărarea ţării şi asigurarea securităţii României, iar prezenţa a aproape 4.000 de militari aliaţi pe teritoriul ţării noastre, alături de forţele armate române, constituie cea mai bună dovadă a solidarităţii şi unităţii NATO, precum şi a apartenenţei la aceleaşi valori democratice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”De Ziua Veteranilor de Război, pe care o sărbătorim astăzi, gândurile noastre se îndreaptă, cu apreciere şi recunoştinţă, către toţi cei care au apărat independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale României. Sacrificiile şi devotamentul veteranilor de război sunt cea mai nobilă manifestare a dragostei de ţară, a onoarei şi demnităţii naţiunii noastre. Tăria lor de caracter ne inspiră şi ne insuflă puterea de a înfrunta orice provocări viitoare”, spune preşedintele în mesaj. 

Klaus Iohannis arată că, ”în timpul marilor conflagraţii mondiale, dârzenia şi curajul cu care au luptat veteranii noştri au dovedit relevanţa strategică a ţării noastre în dinamica internaţională şi au făcut posibile realizări politice, pavând drumul spre dezvoltarea României de astăzi, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene”. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”În această perioadă, când suntem martorii unui război nedrept şi ilegal la graniţele noastre, înţelegem cu atât mai bine rolul esenţial al veteranilor de război în apărarea ţării şi asigurarea securităţii României. Prezenţa a aproape 4.000 de militari aliaţi pe teritoriul ţării noastre, alături de forţele armate române, constituie cea mai bună dovadă a solidarităţii şi unităţii NATO, precum şi a apartenenţei la aceleaşi valori democratice. Militarii români, ghidaţi de exemplul înaintaşilor, au avut şi continuă să aibă o contribuţie crucială la apărarea şi consolidarea acestor valori care ne definesc”, spune şeful statului. 

Preşedintele mai spune despre veterani: ”Românii vă admiră şi vă sunt recunoscători pentru curajul, devotamentul şi sacrificiul de care aţi dat dovadă în condiţiile grele ale câmpului de luptă. Reprezentaţi veritabile exemple demne de urmat şi vă îndemn să cultivaţi în rândul tinerelor generaţii principiile care v-au ghidat mereu în îndeplinirea cu succes a misiunilor încredinţate. Eroismul şi patriotismul dumneavoastră sunt repere esenţiale pentru tinerii care conştientizează astfel că libertatea trebuie întotdeauna preţuită şi protejată. Vă mulţumesc încă o dată pentru tot ce aţi realizat sub culorile drapelului naţional şi vă doresc multă sănătate!”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.