Preşedintele Klaus Iohannis şi preşedintele Republicii Moldova au semnat, marţi, la Chişinău, o declaraţie comună pentru consolidarea parteneriatuui stratgic şi au subliniat importanţa cooperării de până acum şi sprijinul constant pe care România l-a oferit ţării vecine. ”Aţi fost alături de noi şi la bine, şi la greu. Ţin să vă mulţumesc pentru acest rol jucat de România în dezvoltarea Republicii Moldova”, a afirmat Maia Sandu, pe care preşedintele Klaus IOhannis a felicitat-o pentru victoria în alegerile prezidenţiale, victorie catalogată ca fiind ”istorică”.
”Mă bucur foarte mult să vă găzduiesc aici, la Chişinău, în această primă vizită în Republica Moldova după mulţi ani de îngheţ la nivelul cel mai înalt al relaţiilor dintre ţările noastre. Mă bucur că, începând cu ziua de astăzi, Republica Moldova şi România reintră într-o interacţiune firească, frăţească şi deschisă. În aceste zile, Republica Moldova păşeşte într-o nouă etapă, atât pe plan intern, cât şi pe dimensiunea politicii externe. O etapă a ieşirii din izolarea internaţională şi de conexiune la spaţiul european (...) Astăzi, o spun cu toată încrederea, pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală - o prietenie la nivel înalt între Republica Moldova şi România, care va aduce beneficii cetăţenilor ambelor state şi va contribui la construirea unui viitor mai bun. România a fost alături de Republica Moldova din prima zi de independenţă. A fost o susţinătoare fermă pe toate planurile – economic, politic, diplomatic, cultural, educaţional. Aţi fost alături de noi şi la bine, şi la greu. Ţin să vă mulţumesc pentru acest rol jucat de România în dezvoltarea Republicii Moldova”, a declarat Maia sandu, marţi, la Chişinău, într-o declaraţie de presă susţinută alături de preşedintele Klaus Iohannis.
Aceasta a mulţumit pentru tot sprijinul pe care România l-a oferit de-a lungul timpului Republicii Moldova.
”Vă mulţumesc, în numele cetăţenilor Republicii Moldova, pentru sprijinul oferit atât pe parcursul acestor aproape trei decenii, cât şi în acest ultim an marcat de pandemie. Cetăţenii Republicii Moldova au nevoie, în continuare, de ajutor pentru a ieşi cu bine din criza sanitară şi economică”, a mai afirmat Maia Sandu.
”Îmi doresc ca în următorii ani relaţia noastră să se dezvolte şi pe proiecte de viitor comune. Îmi doresc să investim următorii ani pentru a consolida şi dezvolta legăturile dintre ţările noastre. Aş vrea să continuăm dezvoltarea relaţiei noastre pe dimensiunile culturală, educaţională şi să consolidăm această relaţie prin şi mai multe investiţii, printr-o infrastructură care să ancoreze Moldova şi mai ferm în spaţiul european. (...) Vreau să organizăm şi un Forum de afaceri Republica Moldova-România pentru a dezvolta şi aprofunda legăturile economice dintre statele noastre. Aceste deziderate se conţin şi în Declaraţia comună adoptată astăzi împreună cu domnul Preşedinte Klaus Iohannis, declaraţie prin care ne-am exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre Republica Moldova şi România şi de a acţiona împreună pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune”, a mai afirmat Maia sandu.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a început prin a o felicita pe Maia sandu pentru victoria din alegeri.
”Mă bucur să mă aflu astăzi aici, la Chişinău, alături de Preşedintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, pe care doresc să o felicit, şi cu acest prilej să subliniez cât de importantă este victoria pe care a obţinut-o la alegerile prezidenţiale din 15 noiembrie 2020. Îmi permit chiar să spun că este o victorie de o importanţă istorică. Am plăcerea de a fi primul oaspete primit de doamna Preşedinte Maia Sandu, după preluarea mandatului său. Este, fără îndoială, o confirmare a relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova, bazată pe comunitatea de limbă, cultură şi istorie şi fundamentată pe Parteneriatul Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, de la a cărui semnare am aniversat zece ani, în aprilie 2020. Mă bucur că această vizită la Chişinău se realizează pe fundalul unui vot masiv al cetăţenilor Republicii Moldova în favoarea implementării reformelor democratice, în conformitate cu valorile integrării europene. Acest vot clar în favoarea reformelor reprezintă un semnal în privinţa direcţiei în care cetăţenii doresc ca Republica Moldova să se îndrepte. Eu sper ca toate forţele politice din Republica Moldova să înţeleagă acest semnal limpede şi să nu acţioneze în sens contrar”, a declarat Klaus Iohannis.
Acesta apreciază că ”numai prin implementarea completă a reformelor la care s-a angajat prin Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană, Republica Moldova poate să devină un stat cu adevărat european, prosper, stabil şi rezilient”.
”Respectarea principiilor şi a valorilor democratice, un stat de drept consolidat, o justiţie independentă, lupta eficientă împotriva corupţiei sunt elementele pe care este construită prosperitatea şi stabilitatea statelor din Uniunea Europeană. Fără însuşirea acestor elemente la nivelul statului, prin reforme, Moldova nu va putea avea o dezvoltare armonioasă şi durabilă. România îşi doreşte ca Republica Moldova să prospere, iar cetăţenii săi să se bucure de instituţii democratice şi puternice, capabile să le asigure securitatea şi bunăstarea. Cu aceeaşi forţă şi convingere ca şi până acum, vom urmări menţinerea şi promovarea Republicii Moldova ca temă prioritară pe agenda Uniunii Europene şi a Statelor Membre ale Uniunii Europene, precum şi consolidarea sprijinului Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Doresc să subliniez în mod special că România este şi va rămâne prietenul sincer şi principalul partener al cetăţenilor Republicii Moldova. Prezenţa mea astăzi aici, investiţiile realizate dezinteresat de România şi asistenţa semnificativă pe care România a oferit-o în ultimul an pentru gestionarea pandemiei de COVID-19 dovedesc acest lucru”, a mai adăugat Klaus Iohannis.
Acesta a anunţat un nou pachet de sprijin din partea României pentru cetăţenii Republicii Moldova, sprjinul axându-se pe mai multe domenii.
”Am discutat despre necesitatea continuării, în siguranţă, a investiţiilor româneşti în Republica Moldova şi am asigurat-o pe doamna Preşedinte că avem întreaga disponibilitate pentru a realiza investiţii în beneficiul tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, indiferent de zona geografică unde locuiesc, limba vorbită, confesiunea sau orientarea politică, aşa cum am făcut şi până acum. Am fost de acord să depunem împreună eforturi pentru consolidarea comunităţii de limbă, cultură şi istorie dintre România şi Republica Moldova şi pentru promovarea patrimoniului cultural comun, care este parte integrantă a patrimoniului european. Totodată, în cadrul discuţiilor, am subliniat relevanţa majoră acordată de România reglementării conflictului din regiunea transnistreană cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Republicii Moldova şi, mai ales, fără afectarea viitorului său pro-european. (...) Astăzi, am adoptat împreună o Declaraţie comună care îşi propune să consolideze parteneriatul nostru strategic. Declaraţia reconfirmă relaţia bilaterală specială la aniversarea a zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, precum şi angajamentul Republicii Moldova de a urma parcursul european şi de a implementa reformele democratice necesare în acest sens”, a mai declarat Klaus IOhannis.
Acesta a invitat-o pe Maia Sandu la Bucureşti, pentru o vizită oficială.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.