Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care majorează pragul de impozitare a pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 100 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi stabilirea unor măsuri fiscale.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi proiectul de lege care majorează plafonul privind impozitarea pensiilor de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Proiectul de lege adoptat de deputaţi prevede majorarea plafonului până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2000 lei la 3000 lei.

Deputatul PNL Raluca Turcan declara după vot că ”finalul unui drum lung şi destul de anevoios, care înseamnă finalizarea reformei sistemului public de pensii”. ”Oricât se încearcă acapararea politica a procesului de reforma a pensiilor, meritul PNL este incontestabil. Reforma sistemului de pensii nu poate fi ruptă de PNL. Dimpotrivă! PNL a iniţiat si a susţinut fiecare etapă în parte”, a precizat Turcan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.