Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la Arad, că referendumul trebuie urmat de o dezbatere în Parlament pentru reglementarea parteneriatului civil după modelul adoptat în alte ţări europene, considerând că acest pas va conduce la dispariţia stării de tensiune din societate. Liderul UDMR consideră că opţiunile diferinte, inclusiv privind viaţa de familie sau orientările sexuale, trebuie respectate. Kelemen Hunor a declarat că va participa la referendum, dar a spus că pe marginea acestuia dezbaterile nu au fost raţionale şi s-au ”amestecat” două instituţii fundamentale, respectiv căsătoria şi familia, populaţia fiind manipulată.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că referendumul ”este un subiect care din păcate nu a putut fi dezbătut raţional în această perioadă”, iar de la început ”au fost amestecate două instituţii fundamentale care trebuiau tratate separat, căsătoria pe de o parte, şi familia pe de altă parte”.
”Am impresia că şi după referendum mult timp înainte vom încerca să vindecăm rănile cauzate în această dezbatere şi în această manipulare din toate părţile”, a spus liderul UDMR.
El a precizat că poziţia sa şi a Uniunii este aceea de participare la vot: ”Trebuie să participi la referendum, trebuie să participi la vot. Democraţia înseamnă participare (...) Eu cred că cei care boicotează referendumul sâmbătă, s-ar putea să se trezească duminică că nu mai vor să boicoteze, că vor să meargă”.
Kelemen Hunor consideră că ”opţiunile diferite, inclusiv privind viaţa de familie sau orientările sexuale, trebuie respectate”.
”Diferenţele trebuie să se încapă, să poată să convieţuiască. Dacă nu, atunci oamenii la un moment dat vor intra în conflict şi nu este de dorit aşa ceva. Moştenirea noastră comună transilvăneană a arătat încă din secolele XVI – XVII că diferite opţiuni, religioase chiar, pot trăi prima dată în linişte în Europa, iar această moştenire trebuie să fie valabilă şi în secolul XXI. Diferenţele vor exista, au existat, există şi astăzi”, a spus liderul UDMR.
Referitor la referendum, el a mai adăugat că, din punctul său de vedere, va fi validat şi ”va avea de câştigat iniţiativa cetăţenească”, dar votul ”trebuie urmat de o dezbatere în Parlament privind parteneriatul civil”.
”Aşa cum aproape toată lumea a promis, toată lumea a cerut, eu sunt convins că se poate reglementa şi trebuie reglementată acea instituţie a parteneriatului civil, prin care cei care nu doresc sau nu pot să încheie căsătoria să aibă instituţia reglementată prin lege, prin care vor trăi împreună. Aşa cum au reglementat foarte, foarte multe ţări acest parteneriat civil în Europa, inclusiv Ungaria, într-un mod extrem de echilibrat şi corect, cred că trebuie să facă şi România. Dar acest lucru, sigur, urmează dacă va exista o iniţiativă legislativă şi eu ştiu că va exista. Acest pas trebuie făcut, după care, eu sper, această stare de tensiune din societate va dispărea”, a spus Kelemen Hunor.
Întrebat dacă va merge la vot, el a răspuns afirmativ, dar a spus că nu ştie unde o va face, pentru că este pe drumuri şi nu are buletinul asupra sa: ”Am vrut să votez la Arad, dar la aeroport m-am trezit fără buletin. Nu am buletinul la mine, recunosc”.
Kelemen Hunor este prezent în Arad pentru a participa la comemorările orgaizare de comunitatea maghiară în memoria a 13 generali executaţi la Arad în 1849, urmând să fie depuse coroane de flori la baza Statuii Libertăţii din Parcul Reconcilierii Româno-Ungare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.