Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat, sâmbătă, punctul de vedere cu privire la un aşa-numit RoExit, subiect dezbătut mai ales în mediul online în ultima perioadă, el afirmând că face parte din maniuplarea creată în jurul referendumului şi că ideea ar urma să dispară după încheierea votului. El a declarat că un eventual proces de ieşire a României din Uniunea Europeană ar însemna un faliment rapid din punct de vedere economic, iar din punct de vedere politic, ţara ar ajunge la periferia Europei şi NATO.
Prezent într-o conferinţă de presă la Arad, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dezbaterile apărute în mediul online sau la declaraţii ale unor politicieni despre un aşa-numit RoExit, arătând că este o manipulare creată în jurul referendumului.
”Aş vota şi noaptea şi ziua şi în somn şi treaz împotriva unui RoExit. Din păcate, în jurul discuţiilor despre referendum a fost multă manipulare şi eu consider că această idee intră tot în zona de manipulare a referendumului. România ar intra în faliment foarte repede dacă ar ieşi din Uniunea Europeană, din punct de vedere economic. Din punct de vedere politic, ar intra foarte repede în altă zonă, pe care o consider extrem de periculoasă, la periferia Europei şi NATO”, a spus Kelemen Hunor.
El a adăugat că ”orice schimbare de direcţie ar însemna o pierdere uriaşă”.
”Nu cred că va mai exista o astfel de dezbatere după ce trecem de referendum. Dar eu nu neg, că văd şi eu sondajele, umblu şi eu prin cetate, că după 2010 – 2011 euroscepticismul a crescut. Nu a atins cote alarmante, dar există o schimbare”, a mai spus preşedintele UDMR.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.