Drumul spre aderarea României la Uniunea Europeană în 2007 a fost dificil, însă performanţele ţării noastre au adus-o în centrul UE, unde îi este locul, a spus preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, la ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei române la UE. El a subliniat din nou, la fel cum a făcut-o de mai multe ori în discursurile sale din Parlamentul European, că Uniunea Europeană nu este completă fără România, iar locul „natural” al ţării noastre este atât în centrul UE, cât şi în centrul zonei Schengen.
„Admir viaţa dumneavoastră intelectuală şi culturală, este puternică, a fost la fel chiar şi în lungile decenii când românii au plătit un greu tribut până când au decis să lupte, să-şi ia în mâni propria istorie în loc să fie subjugaţi”, şi-a început Juncker discursul joi seară, la Ateneul Român.
Preşedintele Comisiei Europene s-a declarat emoţionat şi a spus că ziua în care România preia preşedinţia Consiliului UE este una importantă, prin care „deschidem un nou capitol din istoria noastră comună”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Aderarea României la UE a avut un drum dificil, a mai spus Juncker, şi a cerut mari exigenţe, iar performanţele ţării noastre au dus la obţinerea unei „busole europene”.
Juncker a subliniat, aşa cum a spus de multe ori în discursurile sale din Parlamentul European, că UE nu este completă fără România, care are locul ei în UE, la fel cum locul ei natural este şi în spaţiul Schengen.
„UE nu este completă fără România. Locul natural al României este şi în centrul zonei Schengen. Din 2014 am pledat pentru ca România să facă parte din Schengen şi susţin în continuare asta”, a spus preşedintele Comisiei Europene.
El l-a citat pe Constantin Brâncuşi, care spunea că „lucrurile nu sunt greu de făcut, ci este greu să te porneşti să le faci”.
„Contez pe energia şi unitatea României. Toate instituţiile trebuie să fie împreună şi să decidă împreună. România şi Europa, Europa şi România sunt două lucruri care merg împreună”, a mai spus Juncker.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.