Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că dacă se va putea coagula un pol de dreapta, ar fi extraordinar, dacă nu, punctual cu partide din această zonă vor discuta, în perspectiva alegerilor. El a mai arătat că USR tot timpul a avut un comportament capricios, manifestă lipsă de maturitate politică şi încearcă în mod răutăcios să fisureze acest bloc alternativ de dreapta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Întâlnirile acestea cu REPER se înscriu într-o serie de discuţii pe care noi, liberalii, ne dorim a fi purtate cu toate partidele de dreapta, de ce nu, în perspectiva alegerilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea România Politică de la Prima News, el adăugând că PNL şi-a asumat tot timpul rolul acesta de ”partid integrator al dreaptei româneşti”.

”Sunt discuţii exploratorii pe care le avem, într-un dialog onest şi realist pe care ne-am dori să îl multiplicăm, nu doar cu REPER sau cu reprezentanţii CURAJ, cu toţi cei care gândesc şi acţionează în zona de dreapta a politicii româneşti. Dacă se va putea coagula un pol, un bloc de dreapta, ar fi extraordinar, dacă nu, punctual cu partide din această zonă vom discuta”, a mai declarat Ionuţ Stroe.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank, Transgaz
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

Purtătorul de cuvânt al PNL a comentat decizia USR de a merge pe cont propriu în alegeri, arătând că acest partid ”tot timpul a avut un comportament capricios”. ”Şi de data aceasta, manifestă lipsă de maturitate politică şi încearcă în mod răutăcios să fisureze acest bloc alternativ de dreapta care s-ar fi putut construi”. ”Până la urmă, dacă ei consideră că vor să urmeze acelaşi drum, aceeaşi cale ca la alegerile locale, unde au luat 8%, e până la urmă opţiunea lor. Ceilalţi sunt bineveniţi la dialog cu PNL”, a precizat Stroe.

Repreentantul PNL a mai arătat că ”românii cu siguranţă vor fi singurii care vor putea să învestească sau nu încredere într-un pol de dreapta”.

”E prima noastră opţiune, tot timpul a fost, ne-am dorit să avem o guvernare de dreapta, ar fi ideal ca partidele de dreapta din România să câştige suficiente voturi pentru a putea să construim acest lucru”, a explicat Ionuţ Stroe, adăugând că ”soluţia cu PSD a fost urmare a unui compromis politic şi ideologic pe care l-au făcut la vremea respectivă, pentru că era singura posibilitate, în România, politic şi parlamentar, de a avea o guvernare funcţională”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.