Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat, luni, că nu exclude varianta ca Ministerul Transporturilor să revină PNL, însă a precizat că depinde foarte mult şi de prezenţa UDMR în viitorul guvern.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 Ionuţ Stroe a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News că liberalii îşi doresc ”un guvern funcţional cât mai repede” şi am putea ca joi să avem un guvern nou instalat. 

Întrebat de ce PNL renunţă la Ministerul Transporturilor, Ionuţ Stroe a spus: ”Ne dorim să preluăm şi ne-am pregătit să preluăm ministerul Transporturilor. În egală măsură asumăm fără niciun fel de reţinere ambele situaţii în care ne putem găsi cu negocierile din cadrul coaliţiei şi situaţia deschisă de protocol, în care ne parvine Ministerul Transportului şi încă e posibil să revină PNL şi cea de-a douăa situaţie generată de un lucruru asumat de toate cele trei partide din coaliţie, cel al micşorării numărului de portofolii, a asigura supleţe acestui aparat guvernamental”, a arătat liberalul.

Ionuţ Stroe a menţionat că, în acest condiţii. ”trebuie să asume cu toţii un sacrificiu în directă proporţionalitate cu ponderea fiecărui partid în coaliţie şi pe o reprezentare corectă”.

”Eu nu exclud varianta ca Ministerul Transporturilor să revină PNL, probabil că în scurt timp, chiar mâine sau poimâine, să avem rezultatele negocierilor. Depinde foarte mult şi de prezenţa UDMR în viitorul guvern. Dacă am fi abordat o atitudine rigidă şi inflexibilă s-ar putea să nu fi ajuns niciunde. Din punctul nostru de vedere, aceste poziţii publice sunt contraproductive relaţiilor din interiorul coaliţiei. Nu am spus că cedăm acest portofoliu dar dacă există solicitări penrtru a rediscuta aceste chestiuni în cadrul coaliţeii noi am fost întotdeauna flexibili”, a menţionat Stroe. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.