Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii pierd una dintre cele mai puternice figuri feminine care au stăpânit teatrul politic şi cel artistic cu egală măiestrie, spune Iliescu.
”Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana – Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Vocea şi vocaţia ei sunt ceva ce nici iubitorii de artă, nici creatorii ei, nu vor uita. O mare personalitate a artelor spectacolului, care ne-a bucurat pe scenele consacrate, pe micul ecran şi la teatrul radiofonic”, afirmă Ion Iliescu pe pagina personală.
Iliescu mai spune că ”Ileana Stana-Ionescu face parte din generaţia celor de la care am deprins, în tinereţe, gustul pentru cultură”.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”A fost briliantă de la Fraulein, “Gaiţele”, de Alexandru Kiriţescu, în regia lui Horea Popescu la rolul lui Agnes în “Şcoala femeilor” de Molière sau la cel al Doicii din Medeea, de Seneca în „Trilogia antică”, regia Andrei Şerban; a cuprins modernitatea şi clasicismul cu aceeaşi vitalitate şi eleganţă. Teatrul National din Bucureşti pierde o stea. Românii pierd una dintre cele mai puternice figuri feminine care au stăpânit teatrul politic şi cel artistic cu egală măiestrie”, afirmă Iliescu.
Potrivit acestuia, ”Ileana Stana-Ionescu a fost aleasă deputat de Bucureşti în 2000, pentru patru ani, ca reprezentantă a minorităţii italienilor din România.”
”Rămâne un exemplu pentru femeile din politică şi pentru noi toţi. Am cunoscut-o bine, am văzut-o de multe ori pe scenă, i-am apreciat talentul şi caracterul puternic”, spune Ion Iliescu în mesaj.
Fostul şef al statului mai afirmă că în 2002 i-a înmânat, în cadrul unei ceremonii la Palatul Cotroceni, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios”, răsplătind astfel, excepţionala sa carieră artistică.
”Într-adevăr, Ileana Stana Ionescu a fost, de-a lungul unei cariere de excepţie, credincioasă teatrului, filmului şi publicului său, care a urmat-o cu admiraţie. Ne îndemna recent să ne-o amintim aşa cum a fost. Şi aşa se va întâmpla: posteritatea o va reţine ca pe o mare actriţă. Transmit domnului Andrei Ionescu, partenerul său de scenă şi de viaţă, familiei îndurerate, condoleanţele mele! Dumnezeu să o odihnească!”, se arată în mesajul lui Ion Iliescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.