Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că în acest an, de Ziua Naţională a României, pe 1 Decembrie, ceremonia va fi una restrânsă, la care vor fi invitaţi ambasadori străini şi personal medical, fără participarea publicului larg şi fără paradă militară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Iohannis a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că sacrificiul înaintaţilor va fi onorat în acest an prin sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestările tradiţionale. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“În acest an, vom onora curajul şi sacrificiile înaintaşilor noştri, făcând noi înşine sacrificiul de a renunţa la bucuria participării împreună la manifestaările publice tradiţionale. Cu siguranţă vom fi împreună în spirit ca o naţiune puternică mereu unită şi solidară atunci când în joc este salvarea ţării noastre. Din acest motiv, am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una restrânsă la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical”, a declarat Iohannis.
 
Acesta a precizat că ceremonia va fi scurtă.
 
”Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară şi din păcate fără participarea publicului larg. Recomandarea experţilor este de a reunuţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului, sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectaţi inclusiv de 1 Decembrie”, a mai declarat Iohannis.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.