Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la o dezbatere pe tema educaţiei la Timişoara, că universităţile vor trebui să anticipeze tendinţele din economie şi să pregătească studenţii pentru viitor. Şeful statului spune că ”absolvenţii viitorului” vor trebui să cunoască inivaţiile din domeniul de activitate şi să fie autonomi. De asemenea, Klaus Iohannis i-a încurajat pe tineri să participe la alegeri şi să se implice în viaţa publică.
Iohannis a vorbit, vineri, la o dezbatere pe teme de educaţie care are loc în Aula Magna "Ioan Curea" a Universităţii de Vest Timişoara despre integrarea cu succes a tinerilor pe piaţa muncii, aflată într-o continuă schimbare.
”Cu prilejul Summitului desfăşurat la Sibiu săptămâna trecută, am participat alături de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, la o discuţie cu tineri veniţi din toate colţurile continentului nostru. Acolo am abordat o problemă cu care se confruntă toţi tinerii europeni, indiferent de ţara din care provin: cea a integrării cu succes pe piaţa muncii aflată în continuă schimbare. Această schimbare ia adesea forma digitalizării sau a specializării angajaţilor. Universităţile, inclusiv cele timişorene, vor trebui să anticipeze tendinţele din economie, dar, mai ales, să formeze absolvenţi flexibili şi capabili de adaptare la schimbări tehnologice şi culturale rapide. Absolvenţii viitorului vor trebui să poată lucra în medii multiculturale, să cunoască inovaţiile din domeniul de activitate şi să fie autonomi în procesul de învăţare, care va continua, cu siguranţă, pe tot parcursul vieţii. În acelaşi timp, nu este suficient să deveniţi doar buni angajaţi sau antreprenori. În 2016, domnule rector, când am vorbit ultima dată aici, am încurajat studenţii de atunci să participe la alegeri. Săptămâna viitoare veţi avea din nou această ocazie, unii dintre dumneavoastră poate pentru prima dată. Este oportunitatea de a vă face vocea auzită în configurarea direcţiei ţării noastre, precum şi a Europei în ansamblul său. Vă încurajez să o faceţi! Deşi, din multe puncte de vedere, Timişul este în fruncea ţării, prezenţa la vot a fost o excepţie regretabilă în ultimii ani. Astăzi ne confruntăm cu consecinţele nefaste ale absenteismului. Aşa că, dragi studenţi, mergeţi la urne şi apăraţi-vă interesele! Nu-i lăsaţi pe cei care promit mult, însă fac puţin, să vă frâneze dezvoltarea ca români şi ca europeni! Mai mult, vă încurajez să vă implicaţi, pe mai departe, în viaţa publică a României!”, a spus Iohannis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Acesta a vorbit despre faptul că elevii şi studenţii sunt generaţiile care trebuie să beneficieze de tot ce are de oferit România.
”Sunt aici generaţii care merită toate şansele pe care le are de oferit Uniunea Europeană. Este inacceptabil ca ţara noastră să rămână atât de mult în urmă, în condiţiile în care trăim într-una dintre cele bune perioade istorice ale continentului nostru, cu oportunităţi extraordinare, care pregătesc o veritabilă revoluţie a educaţiei. Vorbim de noi programe de mobilitate, de voluntariat, de proiecte de cooperare între instituţii din diferite state membre. Mai este nevoie ca şi cei care guvernează în România să înţeleagă faptul că situaţia de acum din educaţie, care este –păcat, dar trebuie să recunoaştem – dezastruoasă, nu mai poate continua. Dacă nu ştiu sau, şi nu vor să facă lucrurile mai bine, atunci să plece şi să lase locul altora care se pricep. Pentru că nu ei, ci românii sunt cei care vor plăti pentru aceste eşecuri”, a mai declarat şeful statului.
Iohannis a abordat şi problema proiectului ”România Educată”, dar şi chestiunea plagiatelor care sunt în continuare acceptate în România.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.