Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, că este imperioasă demisia premierului Vorica Dăncilă, pentru "a face loc unor oameni responsabili şi competenţi". "Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă", a arătat preşedintele. El a mai spus, comentând execuţia bugetară pe primul trimestru al acestui an, că PSD că este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea şi lipsa de predictibilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Şi în acest context, este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă", a spus Klaus Iohannis, la finalul unei declaraţii de presă susţinute luni seară la Palatul Cotroceni, după ce astăzi au fost făcute publice datele care arată execuţia bugetară din primul trimestru al anului 2018, date despre care preşedintele a spus că au fost publicate cu întârziere.

Şeful statului a spun că programul de guvernare al PSD a fost de la bun început pe contrasensul unei logici economice elementare.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

"După cum se cunoaşte, PSD a propus românilor, pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA, şi, pe de altă parte, o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, pentru drumurii, autostrăzi, şcoli, au spus ei. Pentru eonomişti, dar şi pentru cei interesaţi, această abordare a produs, surprindere, este vorba de un fel de magie economică propusă de PSD - scăderea impozitelor, creşteri salariale şi realizarea celorlalte lucruri. O ecuaţie care cu greu poate fi dusă la bun sfârşit şi trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD", a declarat Iohannis.

El a spus că, în privinţa creşterilor salariale, PSD a reuşit o contraperformanţă rară - până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi.

De asemenea, şeful statului a spus că PSD amanetează viitorul acestei ţări, prin anumite creşteri de salarii şi pensii şi de neglijare a investiţiilor importante.

"În privinţa creşterilor salariale, la care m-am mai referit, PSD a reuşit contraperformanţă rară. Până şi cei cărora le-au crescut salariile sunt nemulţumiţi. S-a promis o creştere de 25% a salariilor bugetarilor, dar ea a rămas pe hârtie, fiindcă, printr-o inginerie contabilă, au fost trecute cheltuielile de CAS de la angajator, partea care revenea angajatorului, la salariat, şi astfel s-a anulat practic această creştere. După deja aproape un an şi jumătate de guvernare PSD cu această fază extrem de discutabilă a aşa-ziselor creşteri salariale, nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale, nimic. Lumea se întreabă totuşi de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat şi, dacă ne uităm cu atenţie, povestea este una tristă. PSD, în fapt, amanetează viitorul ţării! Creşte salarii şi pensii, şi neglijează investiţii importante şi în infrastructură, şi investiţii necesare dezvoltării în general", a mai afirmat Iohannis.

Şeful statului a acuzat PSD că este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei prim-miniştri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertituidinea şi lipsa de predictibilitate - "în ansamblu, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român".

Iohannis: Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari la aproape tot, PSD nu realizează nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale

Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni seară, că Guvernul PSD nu reuşeşte în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor, că românii plătesc preţuri mai mari la aproape tot, deşi PSD nu realizează nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale şi că este prima dată în ultimii nouă ani când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.

Preşedintele a spus că bugetul este supus unor presiuni imense, iar execuţia bugetară arată că la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului de guvernare.

"22 la sută, atât este creşterea economică faţă de anul trecut. Această presiune trebuia antenuată printr-un efort consistent de creştere a veniturilor, a încasărilor. Aici lucrurile nu s-au întâmplat deloc aşa. Din contră, execuţia bugetară arată că practic la niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului. Program nu impus de cineva, ci prezentat de Guvern. Deci nici măcar propriul program nu l-au îndeplinit. Asta arată ceva trist: PSD este incapabil să ţină ordine în finanţele publice, iar după trei premieri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect este incertitudinea, lipsa de predictibilitate. În ansamblu, un comportament tot mai constisitor pentru contribuabilul român", a declarat preşedintele.

El a mai spus că Guvernul PSD nu reuşeşte în niciun chip să transforme creşterea economică în creşterea veniturilor.

"În 2017, am avut o creştere de peste 7 la sută, dar, ce să vezi, veniturile nu au crescut în proporţie economia. Ba, dimpotrivă, surpriză - veniturile au fost cu 3 miliarde mai mici decât programul guvernelor, al PSD. Pe trimestrul întâi 2018, veniturile totale au crescut în termeni nominali, dar ele sunt cu 4,5 la sută sub programul bugetar trimestrial, sub valoarea programată chiar de Guvern. Apar noi şi noi veşti proaste. Veniturile fiscale, acestea ar fi trebuit să crească pe măsură ce a crescut economia, dar nu. Nu doar că nu au atins cota programată şi aici s-a ratat ţinta cu 5 la sută. Nu, sunt mai mici decât cele din trimestrul întâi 2017. O contraperformanţă a PSD", a arătat preşedintele.

Şeful statului a afirmat că este prima dată în ultimii nouă ani când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.

"Veniturile pe profit au scăzut faţă de trimestrul întâi al anului trecut, este la fel de grav, este o reflectare a faptului că într-adevăr economia duduie, dar la bugetul statului duduie doar cheltuielile, veniturile pauză. Veniturile din TVA. TVA-ul trebuia să fie stâlpul de bază al venitului. Nerealizarea este de 9 la sută. Am avertizat  atunci când s-a discutat bugetul că este nerealizabil, că se bazează pe un optimist nemotivat. (...) Iată că în primul trimestru suntem cu 9 la sută faţă de ceea ce a fost programat. Veniturile din accize. Aici este un lucru foarte special. Reflectă cel mai fidel degringolada din finanţele publice. Cu toate că au crescut preţurile, că s-a reintrodus acciza pe carburant, care, apropo, nu a fost prevăzută în acel valoros program de guvernare, şi totuşi se află cu 12 la sută sub program. Aceasta este performanţa PSD. Cu toate că românii plătesc preţuri mai mari la aproape tot, PSD nu realizează nici şcoli, nici autostrăzi, nici spitale", a afirmat Iohannis.

Potrivit preşedintelui, un nou eşec al PSD este legat de fondurile europene.

"Suntem cu 37 la sută sub valoarea programată la venituri, la cheltuieli suntem cu 43 la sută sub valoarea programată. Mult. Este inadmisibil ca aceste fonduri europene să nu facă parte din priorităţile PSD. Dar ce să ne mai mirăm. PSD are tot felul de priorităţi - lupta cu BNR, cu multinanţionalele, doar cu fondurile europene nu se luptă. Măcar de aici să realizeze investiţii dacă din fonduri proprii nu reuşesc. Invit să îşi revină, pe guvernanţii PSD. Per ansamblu, o evoluţie total nesatisfăcătoare a finanţelor publice. Este imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Şi în acest context este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună şi eficientă", şi-a încheiat Iohannis declaraţia de presă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.