Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, în cadrul discursului susţinut cu ocazia jurământului de învestitură a noului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, că Guvernul, deşi cu un mandat limitat, trebuie să se confrunte cu probleme mai vechi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Klaus Iohannis a ţinut să precizeze în discursul său că ”este cumva paradoxal că acest Guvern care a preluat un mandat foarte limitat trebuie să se lupte, rând pe rând, cu probleme care sunt, majoritatea, vechi.

”Chit că sunt tendinţe în spaţiul public de a arunca problemele în acest Guvern, eu cred  că este şi un lucru rău, dar şi un lucru bun. Un lucru rău este că se fac vinovaţi oameni care, de fapt, nu au avut vina decât că au fost suficient de curajoşi să intre în acest mandat scurt, pe de altă parte, chiar aveţi şansa de a corecta lucrurile”, a declarat şeful statului.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Vlad Voiculescu a depus, vineri, jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Sănătăţii, la Palatul Cotroceni, la eveniment participând toţi membrii Cabinetului condus de Dacian Cioloş, din partea Parlamentului fiind prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat premierul Dacian Cioloş, împreună cu toţi membrii Cabinetului din Executiv, precum şi echipa de consilieri a preşedintelui Klaus Iohannis. 

De la eveniment a lipsit preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, fiind prezent doar preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. 

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a absentat şi de la precedentele ceremonii de depunere a jurământului de către miniştrii Muncii, Dragoş Pîslaru, şi Culturii, Corina Şuteu.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a transmis preşedintelui României, joi seara, propunerea de numire ca ministru al Sănătăţii a lui Vlad Voiculescu.

Informaţiile privind intenţia de nominalizare a lui Voiculescu, în prezent consilier al ministrului Finanţelor, au apărut încă de marţi, când premierul Dacian Cioloş a discutat cu acesta.

Vlad Voiculescu a iniţiat ”reţeaua citostaticelor”, alcătuită din voluntari care timp de mai mulţi ani au transportat în România, fără să solicite niciun beneficiu material, medicamente esenţiale în tratamentul cancerului, care nu se găseau deloc în spitalele şi farmaciile româneşti.  

Vlad Voiculescu este implicat în mai multe proiecte sociale în special în domeniul sănătăţii. El este iniţiatorul MagiCAMP şi a fost vicepreşedinte şi trezorier al European Cancer Patient Coalition.

La numirea în Ministerul Finanţelor, el revenea în România după 14 ani petrecuţi la Viena unde a absolvit cursurile de licenţă şi master ale Vienna University of Economics and Business Administration şi a acumulat o experienţă de peste 10 ani în domeniul financiar. Ultima poziţie deţinută înaintea numirii la Finanţe a fost de vicepreşedinte în cadrul Diviziei de Finanţări de Infrastructură a Erste Group Bank AG. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.