Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea care modifică un articol din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, prin care persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea cauzată de extracţia şi arderea cărbunelui, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu emisii de gaze de seră beneficiază de pensie anticipată parţială. Potrivit proiectului de lege adoptat de Parlament, măsură a fost extinsă pentru mai multe localităţi, astfel încât locuitorii să poată beneficia de pensionare anticipată cu 2 ani, fără a suporta penalităţile aferente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

La capitolul „Pensie anticipată parţială” din actul normativ a fost modificat articolul care prevede că: „Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu sau de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, a pulberilor metalice şi/sau de cocs metalurgic, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv localităţile Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna, Târgu Mureş, Drobeta-Turnu-Severin, Târnăveni, Slatina, Turnu Măgurele, Râmnicu Vâlcea, Petroşani, Vulcan, Lupeni, Petrila, Aninoasa, Uricani, Hunedoara, Călan, Brad, Criscior, Veţel, Şoimuş, Baia de Criş, Ghelari, Teliuc, Certej, Băiţa, Orăştie, Deva din judeţul Hunedoara, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”, potrivit legii promulgate de şeful statului.

În varianta veche a Legii se arată că:„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)”.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

De asemenea, legea prevede că este stabilit cuantumul pensiei anticipate parţiale „din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă”.

Proiectul de lege iniţiat de senatorul PSD Cornel-Cristian Resmeriţă a fost adoptat decizional de Camera Deputaţilor pe 14 iulie şi trimis la promulgare în aceeaşi zi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.