Executivul a aprobat, în şedinţa de vineri, o serie de hotărâri şi memorandumuri care prevăd suplimentarea bugetelor unor ministere sau instituţii publice precum Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei Educaţiei, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Interne, MInisterul Afacerilor Externe, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Secretariatul General al Guvernului, Societatea Română de Radiodifuziune, Camera Deputaţilor, Serviciul Român de Informaţii, Direcţia Naţională Anticorupţie, a transmis Guvernul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Fondurile suplimentare au în vedere asigurarea finanţării serviciilor din spitale, a medicamentelor compensate, a plăţii salariilor din sistemul de sănătate şi din sistemul de ordine publică, a plăţii majorate a salariilor din învăţământul preuniversitar, plata cererilor de finanţare a unor proiecte susţinute din fonduri europene, susţinerea unor proiecte de investiţii în domeniile transporturilor şi mediului, precum şi buna funcţionare a instituţiilor statului”, precizează Guvernul, în informarea de presă.

De asemenea, Executivul precizează că sutn făcute şi unele redistribuiri la Ministerul Justiţiei şi Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS).

Prin urmare, potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Interne va avea 395 milioane de lei, aprobată prin hotărâre de Guvern, şi va fi folosită pentru plata unor drepturi de natură salarială, iar suma de 565 milioane lei va fi utilizată pentru plata unor drepturi de natură socială. Un alt memorandum aprobat, vineri, de către Executiv prevede suma de 41,6 milioane lei pentru MAI, în vederea unor achiziţii.

Ministerul Sănătăţii are o alocare, prin hotărâre de Guvern, de 200 de milioane de lei, fondurile fiind destinate acoperirii cheltuielilor unităţilor spitaliceşti cu paturi. De asemenea, două memorandumuri aprobate de Guvern şi propuse de Ministerul Sănătăţii, prevăd pentru suplimentarea bugetului Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNSUASS) cu 500 de milioane de lei pentru asigurarea derulării programelor de sănătate, a decontării medicamentelor compensate, a materialelor sanitare. Alte 168,331 milioane lei au scopul asigurării plăţii influenţelor financiare determinate de creşterile salariale şi de drepturile salariale acordate personalului din unităţile sanitare publice, mai indică sursa menţionată.

Un alt memorandum prevede suma de 184 milioane lei, la Ministerul Educaţiei, fondurile fiind necesare pentru plata majorată a salariilor personalului din învăţământul preuniversitar.

O altă hotărâre de Guvern prevede 1,3 milioane lei la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, pentru  realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor pentru prevenirea efectelor calamităţilor produse prin cedarea infrastructurii de apărare existente (a digului) datorate fenomenelor erozionale înregistrate şi accentuate în zona localităţii Bozanta Mică, judeţul Maramureş.

Ministerul Afacerilor Externe are, prin hotărârea de Guvern aprobată vineri, suma totală de 85,2 milioane lei, din care 77,7 milioane de lei pentru plata obligaţiilor care revin din angajamente legale încheiate la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, cât şi pentru întărirea capacităţii forţelor armate din statele partenere atât din Vecinătatea Estică, cât şi din Balcanii de Vest de a face faţă provocărilor de securitate actuale, cu atât mai relevante în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, iar restul de 7,5 milioane lei pentru plata unei tranşe aferente cotizaţiei anuale a României la bugetul Instrumentului European pentru Pace (EPF), pilonul II.

Suma de 500 de milioane lei este prevăzut, printr-o altă hotărâre de Guvern, la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru „onorarea cererilor de plată/rambursare depuse de beneficiari ai proiectelor finanţate prin Programul operaţional Capital Uman, Programul operaţional Competitivitate, Programul operaţional Regional şi Programul operaţional Infrastructură Mare”.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are o aprobare, printr-o hotărâre, a sumei totale de „381,5 milioane de lei din care: 218,5 milioane de lei credite bugetare destinate finanţării proiectelor din domeniul transporturilor derulate de beneficiarii Programului Operaţional Infrastructura Mare, 81,5 milioane de lei credite de angajament şi 81,5 milioane de lei credite bugetare pentru finanţarea proiectelor din cadrul Mecanismului pentru Interconectarea Europei”, conform informării de presă a Executivului.

Executivul a suplimentat, prin hotărâre, bugetul Secretariatului General al Guvernului, pentru Secretariatul de Stat pentru Culte, cu suma de 333,3 milioane lei, pentru acoperirea nevoilor instituţionale şi a sprijinului financiar acordat cultelor religioase.

Pentru Serviciului Român de Informaţii a fost aprobată, printr-un memorandum suplimentarea limitei de credite de angajament cu suma de cinci milioane de lei pentru achiziţionarea de active fixe necorporale, licenţe şi software, precum şi a tehnicii specifice pentru executarea misiunilor SRI.

De asemenea, pentru SRI a fost aprobată, prin hotărâre de Guvern, suma de 6,25 milioane de lei, credite de angajament şi credite bugetare, destinată achitării drepturilor salariale ale personalului din reţeaua sanitară proprie - Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” şi din Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, inclusiv a contribuţiilor asiguratorii pentru muncă, pentru lunile noiembrie-decembrie 2023.

Executivul a mai aprobat, prin memorandum, pentru Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), redistribuiri de credite bugetare şi credite de angajament, respectiv diminuarea cu suma de 3.000 lei credite bugetare şi cu suma de 4.000 lei credite de angajament şi suplimentarea cu aceleaşi sume a creditelor bugetare, respectiv a creditelor de angajament la titlul „Alte cheltuieli”.

O redistribuire a fost aprobată, prin memorandum şi pentru Ministerului Justiţiei, în baza căreia este o diminuare cu suma de 6,63 milioane lei credite de angajament, respectiv cu suma de 4,9 milioane lei credite bugetare aprobată la titlul „Transferuri între instituţii ale administraţiei publice” şi este suplimentat cu aceleaşi sume credite de angajament şi credite bugetare, la titlul „Active nefinanciare”. Fondurile sunt necesare pentru îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor specifice Ministerului Justiţiei prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, precum şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru bunuri şi servicii, mai indică sursa amintită.

O altă hotărâre de Guvern prevede „suplimentarea cu 100 milioane lei credite bugetare şi de angajament bugetului Ministerului Justiţiei, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, potrivit informării de presă a Executivului. „Din această sumă, 99,7 milioane lei se alocă pentru acoperirea cheltuielilor de personal, bunuri şi servicii, iar suma de 300 mii lei se alocă pentru cheltuielile cu ajutoare sociale, aferente lunii octombrie cu termen de plată în luna noiembrie”, mai explică sursa citată.

La Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) a fost efectuată, prin hotărâre de Guvern, o suplimentare a bugetului instituţiei pe anul 2023 cu suma de 29 milioane lei. „Din această sumă, 17,5 milioane lei se alocă pentru cheltuieli de personal, iar 12 milioane lei cheltuieli cu preluarea, transportul şi difuzarea programelor SRR, cheltuieli cu utilităţile, cheltuieli pentru chiriile sediilor studiourilor din ţară, cheltuieli cu remuneraţiile datorate organismelor de gestiune colectivă”, conform informării de presă.

Executivul a suplimentat cu 26 de milioane lei bugetul Camerei Deputaţilor, pentru acoperirea cheltuielilor de personal.

Un alt memorandum aprobat de Guvern prevede pentru Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) 800.000 lei credite de angajament pentru acoperire cheltuieli de personal, pentru asigurarea sistemului informatic şi buna funcţionare a instituţiei.

 

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.