Guvernul salută, vineri, adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap) a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, în cadrul sesiunii de final a reuniunii ministeriale a Consiliului OCDE, din 10 iunie 2022. Documentul fixează etapele procesului de aderare şi urmăreşte alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor interne cu cele ale OCDE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Foaia de Parcurs fixează termenii, condiţiile şi etapele procesului de aderare a României la Organizaţie şi urmăreşte alinierea legislaţiei, politicilor şi practicilor interne cu cele ale OCDE. Documentul menţionează comitetele sectoriale care vor evalua conformitatea cu legislaţia şi practicile OCDE, principiile care vor ghida activitatea acestora, precum şi maniera în care se vor desfăşura discuţiile de aderare cu autorităţile române”, a transmis, vineri, Guvernul, într-un comunicat de presă.  

Potrivit documentului citat, Foaia de Parcurs ”accentuează importanţa valorilor comune, a viziunii şi a priorităţilor împărtăşite cu Organizaţia, ca elemente esenţiale pe întreaga durată a procesului de aderare, inclusiv în etapa finală a obţinerii statutului de membru OCDE”.  

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Potrivit Executivului, adoptarea Foii de Parcurs reprezintă o etapă-cheie în procesul de alăturare a României la OCDE, un obiectiv important al politicii noastre externe, care consolidează perspectiva continuării pe o traiectorie a progresului şi dezvoltării economice.  

”Adoptarea Foii de Parcurs pentru aderarea României la OCDE reprezintă un semnal încurajator şi o recunoaştere a potenţialului ţării noastre de convergenţă cu statele cu economii consolidate. Acest document de orientare privind obiectivele sectoriale şi criteriile pe care România le va avea de îndeplinit ne oferă o imagine clară şi obiectivă a direcţiilor în care trebuie să ne îndreptăm eforturile pentru succesul discuţiilor de aderare. Avem ca obiectiv implementarea celor mai bune practici şi standarde OCDE, cu atât mai mult cu cât ele converg sau sunt complementare celor pe care România şi le-a asumat deja prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi pot contribui la îndeplinirea Programului de Guvernare”, a declarat premierul Nicolae Ciucă.  

Premierul român salută totodată adoptarea, în cadrul aceleiaşi reuniuni ministeriale a Consiliului OCDE din 9-10 iunie 2022, a unei serii de Recomandări în domenii esenţiale pentru dezvoltarea economică şi socială, precum politica pentru întreprinderi mici şi mijlocii, oportunităţi mai bune pentru tineri, combaterea infracţiunilor fiscale, sau dezvoltare durabilă. România s-a alăturat la rândul său Recomandărilor respective, printr-un proces de coordonare inter-instituţională facilitat de Ministerul Afacerilor Externe. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.