Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, care s-a întâlnit, marţi, cu reprezentanţii transportatorilor, a transmis că acordă o importanţă foarte mare problemelor din domeniu şi va susţine punctul de vedere al partenerilor sociali în discuţiile cu celelalte instituţii implicate, între care Ministerul de Interne şi ASF. ”Sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie”, a transmis ministrul, alături de detalierea măsurilor care s-au convenit în urma întâlnirii.
Sorin Grindeanu a avut, marţi, de la ora 13.00, o întâlnire cu reprezentanţii transpottatorilor, în contextul protestelor care au loc în întreaga ţară de o săptămână.
“Acord o foarte mare atenţie solicitărilor industriei şi sunt sigur că pentru orice problemă există şi o soluţie. Sunt probleme care pot fi rezolvate de către Ministerul Transporturilor şi de companiile din subordine, dar şi subiecte care necesită un răspuns din partea altor autorităţi ale statului,” a precizat Sorin Grindeanu, citat într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit datelor transmise de instiţie, s-au convenit o serie de măsuri, unele cu aplicativitate imediată, altele pentru pewrioada imediat următoare.
În urma discuţiilor părţile implicate au convenit următoarele:
- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini demersurile partenerilor sociali care ţin de competenţa ASF, MAI, Autoritatea Vamală Română şi Ministerul Finanţelor (problemele legate de RCA, indemnizaţia de hrană şi cazare, acciza aferentă motorinei, pentru realizarea unor puncte de trecere a frontierei dedicate, prima dată în regim pilot între România şi ţările nonUE pentru fluidizarea traficului rutier);
- Reducerea timpilor de aşteptare la frontierele UE şi non UE prin implementarea a 2 măsuri:
- separarea fluxurilor UE şi nonUE, unde este posibil;
- preselecţia camioanelor (se vor separa camioanele goale faţă de cele încărcate prin cântărire dinamică), iniţial în vămile Giurgiu şi Nădlac cu extindere ulterioară la nivel naţional;
- În cazul problemelor referitoare la amendarea generată de expirarea rovinietei din cauza aşteptărilor la frontieră, în termen de 7 zile se vor implementa măsurile necesare şi suficiente pentru eliminarea acestui aspect;
- Cu privire la eliminarea toleranţelor se va reveni la toleranţa de 4% pe axă şi 5% pe masă totală şi la toleranţele aplicate la depăşirea dimensiunilor maxim admise. Termen 15 zile
- Partenerii sociali au fost de acord cu urgentarea procedurilor de dialog social aferente proiectelor de acte normative privind ajustarea tarifelor AST. Termen 7 zile;
- MTI va promova un proiect de act normativ referitor la despăgubirea CMR (conform convenţiei CMR). Termen 10 zile
- Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va organiza un grup de lucru pentru îmbunătăţirea cadrului normativ care are ca scop eliminarea ”pirateriei” în transporturi şi corelarea HG nr. 1317/2023 cu OG nr. 43/1997. Termen imediat
- Crearea unui Grup de lucru din care să facă parte Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea pentru Digitalizarea României, pentru modificarea OG nr. 49/2022 privind transportul alternativ. Retragerea din procedura de consultare publică/modificarea proiectului de OG prin care se modifică cadrul normativ referitor la transportul alternativ. Termen imediat
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...