Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu au declarat, sâmbătă, la Timişoara, că social-democraţii nu vor semna un pact de coabitare cu preşedintele Klaus Iohannis, care este ”un om viu”. Grindeanu precizând că de-a lungul timpului s-a demonstrat că asemenea "hârtii" nu au fost respectate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Am văzut că au apărut în spaţiul public discuţii despre semnarea unui pact între Guvern şi Administraţia Prezidenţială. Nu există aşa ceva. Istoria ne arată că în urmă cu cinci ani, chiar dacă s-au semnat asemenea hârtii, nu au avut nicio valoare pentru că imediat au existat certuri cine să fie reprezentantul României în Consiliul Europei. Mă interesează să unim energiile pentru a atinge ţintele legate de proiectele de ţară cum ar fi un punct de vedere comun privind scenariile legate de Uniunea Europeană cum ar fi Europa în mai multe viteze sau proiectul legat de legea educaţiei. Noi dorim ca până la sfârşitul anului să venim cu Legea Educaţiei. V-am dat două exemple”, a spus premierul.

Sorin Grindeanu a fost completat de Liviu Dragnea, care a afirmat că PSD nu poate încheia un pact cu o persoană.

”Câteodată, unii dintre noi vorbim să ne aflăm în treabă şi ne dăm cu părerea. PSD nu poate încheia un pact cu o persoană. PSD nici măcar nu are aşteptări de la preşedintele Iohannis. Nu ne interesează niciun protocol. Avem două protocoale, unul cu ALDE şi altul cu UDMR. În  rest, PSD nu are ce să discute. Eu la preşedinte mă uit ca la un om viu care trăieşte ca şi noi. Indiferent cum ar fi, pentru mine, presedintele este tot un om. S-a aruncat o temă atât de falsă care poate fi absurdă. S-a gândit cineva ca un partid să încheie un pact cu un preşedinte?”, a spus Dragnea.

Vineri, preşedintele Klaus Iohannis a negat că ar fi semnat vreo înţelegere cu premierul Sorin Grindeanu, aşa cum afirma Victor Ponta, spunând că fostul premier are un "talent special" de a vorbi despre lucruri care nu există, şi a subliniat că nu va semna niciodată înţelegeri cu PSD.

"Acel fost premier (Victor Ponta - n.r.) are un talent special în a aduce în discuţii chestiuni care nu există. Nu, nu există niciun pact de coabitare, ba, mai mult, pot să vă spun că nu va exista vreodată. Nu simt absolut deloc nevoia să fac un pact sau altă înţelege scrisă cu PSD", a spus Iohannis.

Premierul Sorin Grindeanu a scris, joi, pe Facebook, că un pact de coabitare este "doar o hârtie”, motiv pentru care nu există şi nu va exista un astfel de pact între el şi preşedintele Klaus Iohannis, ceea ce nu înseamnă că nu va avea o colaborare corectă cu Administraţia Prezidenţială pe temele de interes major pentru România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.