Graţiela Gavrilescu a scris, vineri seară, pe Facebook, că nu ar fi crezut niciodată că mâna cu care i-a transmis lui Călin Popescu Tăriceanu prerogativele de preşedinte ALDE îi va fi muşcată ”fără nicio remuşcare de acesta”. ”Unii oameni, odată urcaţi pe scaunul puterii uită cum au ajuns sus şi încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veşnic, din partea tuturor”, spune Gavrilescu, care susţine că toate documentele adoptate de ALDE în ultima perioadă, inclusiv ieşirea de la guvernare şi excluderile, sunt lovite de nulitate. Gavrilescu cere demisia tuturor celor care au luat aceste decizii.
”Dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de preşedinte al ALDE lui Călin Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris şi am semnat toate documentele de înfiinţare a acestui partid îmi va fi muşcată, fără nicio remuşcare, de acesta, cu siguranţă, nu aş fi crezut! Dar, unii oameni, odată urcaţi pe scaunul puterii şi ameţiţi de linguşelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Şi uită cum au ajuns sus şi încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veşnic, din partea tuturor. Lui şi marilor bărbaţi politici, care, astăzi, au decis, pe furiş, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE, le pregătesc şi eu o surpriză, în instanţă”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Graţiela Gavrilescu.
Aceasta susţine că toate deciziile ALDE din ultima perioadă sunt lovite de nulitate.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Deciziile luate, în mare grabă, în Delegaţia Permanentă din 26 august sunt lovite de nulitate, pentru ca întrunirea acesteia nu s-a făcut statutar. Deci: 1. Protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunţat din punct de vedere legal. 2. Retragerea de la guvernare devine caducă
3. Aprobarea susţinerii candidaturii domnului Mircea Diaconu- la fel 4. Şi, ghinion!, inclusiv alianţa cu ProRomania are aceeaşi soartă! De altfel, toate documentele ALDE, care au emanat ulterior acestei Delegaţii sunt lovite de nulitate, cu atât mai mult cele de astăzi, adoptate, aşa cum s-a anunţat public, într-o ÎNTĂLNIRE INFORMALĂ! Destructurarea partidului este obiectivul preşedintelui ALDE?”, a mai scris Gavrilescu.
Aceasta afirmă că nu aşa se conduce şi cere demisia tuturor care au luat deciziile din ultima perioadă care duc la destructurarea ALDE.
”În consecinţă, în calitate de membru ALDE, preşedinte în funcţie al celei mai puternice filiale din ţară, solicit reintrarea în legalitate a activităţii şi demisia tuturor celor care au organizat şi dispus aceste măsuri care nu au avut alt efect decât destructurarea partidului!”, mai spune Gavrilescu.
Liderul AlDE, Călin Popescu Tăriceanu, susţine că cei patru politicieni din cadrul partidului care au acceptat funcţii din partea PSD ”au ales să se vândă pentru o funcţie în cadrul unui guvern care este efemer, care mai are câteva zile de trăit”. În plus, Tăriceanu susţine că acţiunile întreprinse de Teodor Meleşcanu, Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu ”îi acuză mai mult decât statutul şi le arată adevăratul profil”.
ALDE a anunţat, vineri seară, excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu, ales preşedinte al Senatului cu susţinerea PSD, şi a celor care au acceptat să fie nominalizaţi miniştri: Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă şi Alexandru Ştefan Băişanu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.