Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, a declarat miercuri în emisiunea Proiect de Ţară: România, de la Prima News, despre preluarea portofoliului de la MAE, că planul ei de carieră în următorul an este să rămână în Senat. Despre actualul ministru, Gorghiu a spus că în linii mari, Bogdan Aurescu şi-a derulat mandatul bine şi a menţionat că nu PNL este cel care trebuie să dicteze politia externă, în acest moment, ci un cumul de decizii, premierul, preşedintele, PNL şi coaliţia, aliniate astfel încât politica României să fie una care să conteze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Alina Gorghiu a declarat despre discuţiile privind viitorii miniştri din guvern şi despre informaţia că şi-ar dori să ocupe postul de ministru de Externe, că ”nu o să încăpem cu toţii în Guvern”.

”Am auzit atâtea nume, voi fi unul din acei parlamentari, sper cu experienţă suficientă care să ajute Guvernul să nu greşească. Asta este planul meu de carieră în următorul an de zile, să rămân în Senatul Românei, să sprijin viitorul guvern aşa cum trebuie, din poziţia de la Senat. 

Întrebată despre portofoliul de la MAE, Alina Gorghiu a spus: ”Nu îmi doresc, sper că am lămurit acest subiect”.

Ea a precizat că MAE este un minister foarte sensibil în această perioadă şi are dosare grele de gestionat. ”Nu cred că PNL este cel care trebuie să dicteze politia de externe a României în acest moment, ci un cumul de decizii, trebuie să fie premierul, preşedintele, PNL şi coaliţia, aliniate astfel încât politica României să fie una care să conteze”, a explicat ea.

Întrebată pe cine ar alege pentru portofoliul de la Externe, între Rareş Bogdan şi Bogdan  Aurescu, Gorghiu a spus: ”Eu cred că în linii mari, Bogdan Aurescu şi-a derulat mandatul bine şi cred că este un ministru de externe care nu a spus ultimul cuvânt, dar politica externă sau ministerul acesta implică mai mulţi oameni la masa deciziei”, a spus ea. 

Gorghiu a menţionat că în linii mari este mulţumită de activitatea MAE.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.