Senatorul liberal Alina Gorghiu solicită Guvernului Tudose ca la rectificarea bugetară din luna septembrie să aloce banii necesari pentru ca sistemul de brăţări electronice pentru deţinuţi să poată să fie implementat.
Gorghiu a declarat, joi, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Timişoara, că, dacă Guvernul declară că doar Parlamentul este cel care trebuie să găsească resurse pentru brăţările electronice pentru deţinuţi, înseamnă că nu există voinţă din partea Executivului de a implementa un astfel de sistem.
”Am arătat de multe ori că există soluţii pentru a se rezolva o mare parte din problemele din penitenciare şi ele sunt cuprinse în proiectul de lege privind măsurile alternative de executare a pedepselor privative de libertate. Şi nu există altă soluţie care să poată fi implementată în timp scurt. PNL şi societatea românească nu vor accepta graţierea. Rezolvarea problemei penitenciarelor trebuie să fie o prioritate având în vedere deciziile CEDO. De aceea este necesar ca Guvernul să identifice soluţiile de finanţare a unui sistem de acest fel, inclusiv privitor la brăţările electronice, nu Parlamentul. Nu înţeleg logica Ministerului Justiţiei. Nu la Parlament trebuie aruncată pisica, banii sunt la Guvern”, a spus Gorghiu.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Senatorul liberal a mai afirmat că graţierea nu este o soluţie, ci măsurile alternative.
”în loc de graţiere, pe care domnul Toader o negociază pe la Bruxelles, este nevoie de măsuri alternative la închisoarea în pentienciarele din România şi de recuperea prejudiciilor. Nu este normal ca într-un domeniu în care există o restanţă atât de mare a Guvernului să se aştepte o soluţie de la Parlament cu privire la chestiuni tehnice de tipul surselor de finanţare pentru brăţările electronice”, a mai spus Gorghiu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.