Primul-ministru Mihai Tudose l-a numit pe avocatul Gheorghe Piperea consilierul său onorific pe chestiuni de fiscalitate, banking, piaţă de capital şi insolvenţă.
”Activitatea domnului Gheorghe Piperea este neremunerată”, se arată în decizia de numire, publicată joi în Monitorul Oficial.
Piperea îl va consilia pe primul-ministru pe chestiuni care erau de specialitatea senatorului Eugen Orlando Teodorovici, care a fost consilier onorific timp de numai 10 zile, fiind demis ca urmare a unor declaraţii publice care au iscat controverse în spaţiul public.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Teodorovici a fost numit consilier onorific pe 4 iulie şi a fost demis pe 14 iulie. După numire, Teodorovici afirma că va ocupa funcţia de consilier onorific al premierului Mihai Tudose doar atât timp cât propunerile pe care le va face în diferite sectoare ale economiei vor fi luate în considerare şi nu vor exista "fantezii” sau "ţopăieli” fiscale.
Ulterior, senatorul PSD a criticat, la o emisiune TV, finanţarea unui stadion din Teleorman, cu 12 milioane euro, aşa cum a decis Ministerul Dezvoltării. El a vorbit şi despre posibilitatea impozitării Bisericii, idee care a fost criticată de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Premierul Mihai Tudose a explicat, luni, că l-a demis pe Eugen Teodorovici din funcţia de consilier onorific pentru că el a "înţeles greşit" colaborarea cu şeful Executivului, comportându-se ca un purtător de cuvânt, însă avansând idei cu care Tudose nu era de acord.
"Domnul Teodorovici a fost colaboratorul meu şi am crezut că putem colabora pe consultanţă, dacă doriţi, la ceea ce dumnealui se pricepe pe financiar-fiscal. Numai că domnia sa probabil că a înţeles greşit şi s-a transformat într-un purtător de cuvânt, iar eu înţeleg ca ideile pe care domnia sa le are să le aflu de la el, nu prin intermediul presei", a spus Tudose.
El a precizat că nici nu a fost de acord cu "cel puţin majoritatea" ideilor lansate de senatorul PSD. Întrebat despre ideea impozitării Bisericii, una dintre temele lansate de Teodorovici, Tudose a spus că răspunsul său la această problemă a fost demiterea consilierului său.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.