Prim-vicepreşedintele PNL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, la Conferinţa Regională de la Iaşi a filialelor PNL din Moldova, că liberalii au greşit când au cedat social-democraţilor Ministerul Transporturilor, întrucât PSD îşi asumă meritele pentru construcţia de autostrăzi în Moldova.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Am greşit când am cedat Ministerul Transporturilor PSD-ului. Astăzi este photo shooting pe A7. Fiecare bagă capul în poză şi noi, cu miniştrii noştri care au iniţiat autostrada A7, doar asistăm. Am văzut că numai cei cărora le e ruşine de Moldova, de la Buzău, sunt autorii acestei mari ctitorii, Autostrada Moldovei, şi nu-i adevărat. Va trebui să luptăm pentru a trece Carpaţii cu Autostrada Unirii A8, altfel va fi greu”, a afirmat Gheorghe Flutur.
 
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Potrivit lui Flutur, regiunea nord-est se află la două treimi din PIB-ul naţional, ”deci gradul de sărăcie este încă mare, una dintre cauze fiind izolarea generată de lipsa autostrăzilor”. 
 
”La asta se adaugă plecarea în străinătate a forţei de muncă tinere şi calificate, dar şi tratamentul diferenţiat, discreţionar aplicat de Bucureşti regiunii Moldova. Putem vorbi şi de lipsa noastră de unitate, asumându-ne şi noi că am greşit”, a continuat Gheorghe Flutur.
 
El a spus că la Suceava a pierdut şefia Consiliului Judeţean, din cauza ”blatului PSD-AUR”.
 
”Din păcate, Flutur plăteşte şi pentru blatul în premieră la Suceava al PSD-AUR pentru că astfel ei au putut să învingă. Ca număr de voturi eşti pe locul trei în România, dar nu-ţi ajung. Ne regrupăm, avem o armată de 50 de primari în zona Sucevei şi vom învinge”, a declarat Flutur.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Citește și...