Ministrul Familiei, Gabriela Firea afirmă că traficul de persoane şi de copii este încă un fenomen îngrijorător în România, dar că s-au făcut eforturi considerabile pentru a reduce numărul cazurilor de copii abuzaţi sau traficaţi, iar rezultatele sunt vizibile şi au fost recunoscute în ultimul raport anual al Departamentului de Stat al SUA. Aceasta a avut o întâlnire cu Kari Johnstone, directorul interimar al Biroului pentru monitorizarea şi combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii.
”Am avut o întâlnire cu doamna Kari Johnstone, directorul interimar al Biroului pentru monitorizarea şi combaterea traficului de persoane din cadrul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii. Traficul de persoane şi de copii este încă un fenomen îngrijorător în România. S-au făcut eforturi considerabile pentru a reduce numărul cazurilor de copii abuzaţi sau traficaţi, iar rezultatele sunt vizibile şi au fost recunoscute în ultimul raport anual al Departamentului de Stat al SUA”, spune ministrul într-o postare.
Gabriela Firea arată că, pentru Ministerul Familiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturile Copilului şi Adopţie este o prioritate prevenirea acestor cazuri în centrele unde sunt îngrijiţi copiii aflaţi în plasament.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Personalul din aceste centre este pregătit constant pentru a identifica aceste cazuri de la primele semne. Inclusiv operatorii care răspund la numărul unic pentru urgenţele copiilor, 119, au participat la cursuri de formare în acest sens”, spune Firea. Ea menţionează că anul trecut, în prima rundă de organizare a sesiunilor, au fost formaţi peste 300 de specialişti în asistenţă socială şi protecţia copilului care lucrau în serviciile destinate victimelor traficului de persoane.
”Aceste sesiuni de formare au fost organizate de ANPDCA în parteneriat cu Asociaţia E-liberare, iar ulterior cu International Justice Mission. Au fost aduşi împreună specialişti în asistenţă socială şi protecţia copilului, poliţie, crimă organizată, parchete, etc. Acum, au loc noi sesiuni de formare, derulate împreună cu Asociaţia E-liberare, dar au fost iniţiate şi cu Centrul European pentru Educaţie şi Cercetare Juridică (ECLER). De asemenea, am precizat în discuţiile cu doamna Johnstone măsurile pe care luăm pentru a preveni separarea copilului de familie. De multe ori, copiii ajung în mâinile unor persoane cu intenţii nepotrivite din cauza situaţiei dificile din familie. Am finalizat Legea prevenirii separării copilului de familie, lucrăm la Planul de Acţiune al Garanţiei pentru Copii şi avem la dispoziţie peste 50 de milioane de euro pentru o reţea de 150 de centre de zi”, spune Gabriela Firea.
Potrivit acesteia, ultimul an, însă, a venit cu o nouă provocare: criza refugiaţilor ucraineni, când sute de mii de femei şi copii au trecut graniţa în ţara noastră.
”În primele zile, după izbucnirea conflictului militar neprovocat de la graniţă, mulţi dintre copiii care au intrat în România nu au fost înregistraţi corespunzător. Ulterior, am iniţiat proiecte prin care am reglementat situaţia. ”Acum, fiecare copil care trece graniţa din Ucraina, însoţit sau nu, este luat în evidenţă imediat cum pune piciorul pe pământ românesc şi monitorizat permanent. Copiii neînsoţiţi ajung în grija statului, iar pentru cei care vin alături de părinţi sau alte rude avem metode să ştim mereu unde se află şi ce nevoie are. Am beneficiat de sprijinul organizaţiei UNICEF şi avem la dispoziţie aplicaţia PRIMERO pentru identificare şi monitorizare”, afirmă Firea. Ministrul mai menţionează că există deja în sistem date despre circa 8.000 de copii ucraineni, din cei peste 38.000 care sunt acum în România. ”Ştim că mai sunt lucruri de pus la punct şi suntem preocupaţi să completăm demersurile celorlalte instituţii ale statului român pentru prevenirea şi combaterea traficului de persoane. De asemenea, ne dorim ca eforturile depuse statul român să se regăsească în viitorul raport al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii”, precizează Firea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.