Scriitorul Mihail Neamţu, fost preşedinte al partidului Noua Republică, a anunţat că s-a înscris în PNL.
Neamţu a anunţat pe Facebook că şi-a depus adeziunea de membru PNL.
În 2012, Mihail Neamţu a transformat platforma Noua Republică în partid, susţinându-l pe fostul şef al statului Traian Băsescu în timpul suspendării. Noua Republică a negociat şi intrarea în alianţa ARD, formată din PDL, PNŢCD şi Forţa Civică, însă nu a putut participa în construcţie pentru că NR nu a fost înscris la Tribunal ca partid.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La alegerile parlamentare din acea toamnă a candidat pentru un mandat de parlamentar, pe listele PNŢCD, însă nu a câştigat.
În 2013, Neamţu a pătruns în plenul Camerei Deputaţilor, unde vorbea premierul Victor Ponta, şi i-a întrerupt discursul, acuzându-l de trădare în cazul Roşia Montană.
În martie 2016, Neamţu a anunţat că se retrage din politică, partidul înfiinţat de el continuând sub o altă conducere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.