Preşedintele interimar al Partidului Naţional Liberal, Gheorghe Flutur, a afirmat că nu crede că preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent la Congresul din 10 aprilie. El a precizat că şeful statului nu ştia despre aceste discuţii legate de situaţia din PNL.
Gheorghe Flutur a fost întrebat, duminică, la Digi 24, dacă preşedintele Klaus Iohannis a fost prezent în aceste discuţii legate de situaţia din PNL.
„Nu, categoric nu. Eu cel puţin nu ştiu, nu a fost. Sunt de câteva zile în Bucureşti şi nu am discutat niciodată cu domnia sa. Nu am auzit acest lucru”, a explicat preşedintele interimar al PNL.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a mai fost întrebat dacă Iohannis va fi prezent la congresul PNL din 10 aprilie.
„Nu cred. Noi am ales comisia care organizează Congresul, mâine la ora 9 mă văd cu dumnealor. Va fi un congres cu 1.300 de oameni la Palatul Parlamentului. E o procedură extraordinară şi nu ştiu”, a menţionat Gheorghe Flutur.
Acesta a mai declarat că soluţia aleasă la Congresul din urmă cu şase luni nu a fost una bună.
„Cu şase luni în urmă aveam un Congres, a fost un Congres cu dezbateri o vară întreagă, acel festival trist al democraţiei care nu ne-a făcut bine. Nu a fost o soluţie care să spun astăzi că a fost bună. La momentul acela majoritatea membrilor PNL care am votat am socotit că asta este soluţia bună”, a mai transmis Flutur.
El a mai anunţat că nu s-a pus problema să fie schimbat Florin Cîţu de la conducerea Senatului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.