Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă prin care criminalii violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi conditionat.
”Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat iniţiativa legislativă pe care am depus-o în calitate de parlamentar PNL, prin care criminalii violatorii şi tâlharii nu mai pot fi eliberaţi conditionat. Legea merge acum la promulgare la preşedintele României, Klaus Iohannis. Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberaţi condiţionat infractorii care comit următoarele infracţiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerşetoriei, folosirea unui minor în scop de cerşetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupţia sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a anunţat liderul deputaţilor PNL Florin Roman.
El afirmă că PNL este partidul care a abrogat şi recursul compensatoriu prin care ”PSD şi acoliţii lui au eliberat mai repede din puşcării peste 21.000 de infractori periculoşi, lăsaţi să umble liber pe străzile României”.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Vom continua să eliminăm din parlament legile PSD prin care se dau mai multe drepturi infractorilor decât victimelor acestor infracţiuni violente!”, dă asigurări Roman.
Subiectul liberării condiţionate a celor care comit crime a revenit în discuţie la sfârşitul săptămânii trecute, când un bărbat. autor a cinci crime, care fusese liberat condiţionat după 25 de ani de detenţie, a incendiat o tânără de 17 ani, din Mehedinţi, care îl reclamase pentru viol.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.