Premierul Florin Cîţu susţine că nu îşi doreşte ca PNL să fie un ”mic PSD”, el reclamând că în ultimii ani partidul s-a îndepărtat de electoratul din mediul urban, cu spirit antreprenorial şi gândire liberală.
”Uitaţi-vă la Partidul Naţional Liberal, în ultimii ani de zile, cum s-a mutat de la un electorat antreprenorial, un electorat care era în oraşele mari, din ce în ce mai mult către zona rurală. Scopul meu este acela de a readuce pe acei oameni lângă Partidul Naţional Liberal, antreprenorii, oameni, de fapt liberalii, pe lângă cei din rural, care au fost întotdeauna şi au gândit şi au simţit liberal, oameni care au simţit că în ultima perioadă mesajele populiste, care se apropiau mai mult de PSD i-au îndepărtat. Pe acei oameni eu îi vreau înapoi, să ştiţi că eu nu vreau un mic PSD, Partidul Naţional Liberal nu este un mic PSD. Noi vrem să fim Partidul Naţional Liberal, cel mai mare partid politic din România”, a afirmat Florin Cîţu, joi seară, într-o emisiune la Digi 24.
Acesta s-a arătat din nou încrezător de victorie la Congresul din 25 septembrie.
În acest context, Cîţu combate argumentele lui Ludovic Orban care consideră că delegaţii vor vota la Congres nu aşa cum le impun liderii de filiale, ci aşa cum consideră ei.
”Delegaţii sunt din filiale. Ei au fost şi acolo, la moţiune, sunt cam aceiaşi”, a explicat Cîţu.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.