Premierul Florin Cîţu a anunţat, joi, la Timişoara, că va lansa un program special de investiţii pentru drumurile judeţene şi comunale, investiţii care nu se pot finanţa nici prin PNRR şi nici prin alte fonduri europene. ”Acele localităţi unde nu s-a putut investi în drumuri au rămas în urmă”, a precizat premierul.
”PNRR este un proiet important, o sursă de finanţare a investiţiilor în România. PNRR este doar o parte, au fost incluse investiţiile care pot fi finalizate până în 2016”, a afirmat, joi, la Timişoara, Florin Cîţu.
Premierul a precizat, însă, că în PNRR şi nici prin fonduri europene nu se pot finanţa lucrări pentru drumuri comunale şi alte investiţii locale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”M-am uitat să văd ce proiecte sunt în aceste surse de finanţare. Nici în PNRR, nici pe fonduri europene nu putem să avem drumuri mici, de comune şi am cerut colegilor mei să facă o alaliză (...) Avem o problemă, fiindcă ştim că acele localităţi unde nu s-a putut investi în drumuri judeţene şi comunale au rămas în urmă. Când există infrastructură, vin şi alte investiţii. Vom demara un program de investiţii special pentru aceste drumuri, vor avea prioritate acele loc care au canalizare şi apă, dar trebuie să dezvoltăm toată România. Structura acestui program o voi anunţa în perioada următoare”, a mai afirmat premierul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.