Gabriela Firea spune că primul teatru construit în Capitală în ultimii 70 de ani, printr-o iniţiativă privată, riscă să rămână un vis după ce primarul Nicuşor Dan nu a semnat autorizaţia de construire, iar regizoarea şi scriitoarea Chris Simion-Mercurian poate pierde granturi de 2 milioane de euro.
Gabriela Firea afirmă că termenul iniţial până la care puteau fi obţinute fondurile norvegiene pentru Teatrul Griviţa 53 a expirat luni.
”Ultimul document necesar este autorizaţia de construire semnată de primarul general. Chris Simion-Mercurian aşteaptă acest document de multe luni, cu toată documentaţia depusă la Primăria Capitalei. Ştim deja că Nicuşor Dan a făcut o regulă din a nu respecta legea. Nu semnează la timp documentaţiile de urbanism şi a fost amendat pentru asta de Inspectoratul de Stat în Construcţii. Însă, aici nu este nici un „rechin imobiliar”, ci este vorba de munca a sute, mii de oameni pentru a ridica un teatru. De visul unui om!”, spune fostul primar.
Firea menţionează că ”doar prin bunăvoinţa finanţatorilor norvegieni, Chris Simion-Mercurian a obţinut o prelungire până la sfârşitul lunii şi face, deja, apeluri disperate către primarul general pentru a semna documentul”.
”Timpul trece repede! Teatrul Griviţa 53 înseamnă visul şi munca din ultimii 6 ani a sute de oameni. Peste 10.000 de români sunt „ctitori” ai acestei instituţii de cultură şi au sprijinit construcţia cumpărând, simbolic, o cărămidă. Anul trecut, am sprijinit iniţiativa lui Chris Simion-Mercurian şi am cumpărat cinci cărămizi.„Griviţa 53” este primul teatru construit de la zero fără implicarea statului, după 75 de ani - atunci, inginerul constructor Liviu Ciulei a construit pentru fiul său un teatru, actualul Teatru Nottara”, mai spune Firea.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.