Prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea anunţă că, dacă va obţine cel mai mare număr de mandate în Parlament, PSD va susţine implementarea programului de guvernare pe care l-a propus, considerând normale discuţiile pentru portofolii, nu şi discuţiile pe tema viziunii privind guvernarea. Aceasta susţine că şi-ar dori să aibă discuţii despre o majoritate care să susţină Guvernul cu partide apropiate ca doctrină de PSD. „Ne putem reaminti să şi colaborăm în interesul cetăţenilor şi să lăsăm anumite tensiuni personale, anumite momente neplăcute, să ştergem cu buretele ce a fost rău şi să ne amintim lucrurile bune pe care le-am făcut împreună” susţine Firea, referindu-se la o eventuală colaborare cu Pro România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Vom vedea ce formaţiuni politice vor îndeplini acel prag legal şi vom sta la masă cu fiecare în parte, Aşa este normal, pe principii. Şi, dacă noi vom avea cel mai mare număr de parlamentari, este normal ca celelalte formaţiuni politice să fie de acord cu programul nostru de guvernare, pentru că întotdeauna partidul cu scorul cel mai mare îşi impune programul de guvernare, nu partidul care are un număr mai mic de voturi. E adevărat, se poartă discuţii şi negocieri în ceea ce priveşte portofoliile guvernamentale, dar nu în ceea ce priveşte viziunea clară de guvernare. În special în domeniul sănătăţii, educaţiei şi economiei nu vrem să abdicăm, nu avem de la ce să abdicăm”, a declarat Gabriela Firea duminică, într-o conferinţă de presă. 
Ea a reafirmat că în mod „sigur” PSD nu va intra în dialog cu PNL pentru formarea unei majorităţi pentru susţinerea Guvernului  pe motiv că acest lucru ar însemna „trădarea” încrederii electoratului.
Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În acest context Firea reclamă că liberalii au promovat în funcţii „oameni incompetenţi, oameni corupţi, oameni slugarnici”, a căror „singură calitate” a fost aceea de ”a fi obedienţi faţă de partid”.
Întrebată dacă vede posibile negocieri cu USR-PLUS pentru realizarea unei majorităţi, prim-vicepreşedintele PSD a evitat să dea un răspuns tranşant, explicând că o decizie în acest sens ar aparţine forurilor de conducere ale partidului. 
„Ideal ar fi să putem să alcătuim o majoritate parlamentară cu partide care prin viziunea lor, prin activitatea lor şi prin programul pe care l-au prezentat au elemente comune cu ceea ce am propus noi (...) Ne-am dori să purtăm discuţii în special cu partidele care au fost mai apropiate de doctrina noastră, de familia noastră politică, de programele noastre şi cu care am mai avut colaborări, chiar dacă, să spunem, în ultima perioadă acestea nu au mai fost atât de intense. Dar ne putem reaminti să şi colaborăm în interesul cetăţenilor şi să lăsăm anumite tensiuni personale, anumite momente neplăcute, să ştergem cu buretele ce a fost rău şi să ne amintim lucrurile bune pe care le-am făcut împreună. Practic, un om politic, dacă nu renunţă la orgoliul său, nu renunţă la supărările sale, pentru cetăţeni, înseamnă că nu este un om politic care să gândească cu adevărat la binele comun, la binele ţării, dacă rămâne încremenit în supărarea sa, să spunem, sau frustrarea sa ”, a adăugat Gabriela Firea.  
Întrebată dacă se referă la Pro România atunci când face aceste afirmaţii Gabriela Firea a răspuns afirmativ.
Sâmbătă, între cele două formaşiuni a existat un schimb de replici, după ce Lia Olguţa Vasilescu a anunţat că peste 400 de membri ai filialei Dolj a Pro România, în frunte cu preşedintele au trecut la PSD.
”Marea mutare politică a Liei Olguţa Vasilescu este doar o culegere de resturi, menţionează Constantin Iacov, secretar executiv al PRO România. Ştirile create de Lia Olguţa Vasilescu sunt demne de legendarul Radio Erevan: “nu i s-a dat, ci i s-a furat şi nu era o maşină, ci o bicicletă”. Doamna primar al Craiovei anunţă cu mândrie faptul că toată organizaţia PRO România din oraş, împreună cu preşedintele ei, ar fi trecut la PSD. Din păcate pentru fosta jurnalistă, adevărul îi strică ştirea-bombă: Cătălin Resceanu nu este preşedintele organizaţiei, iar cei “peste 400 de membri” sunt de fapt 11 foşti membri, daţi afară după alegerile locale. Dacă oamenii care au avut rezultate proaste pentru PRO România sunt primiţi cu mare pompă la PSD, oare pe ce oameni se baza la Craiova, până ieri, marele partid?”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Pro România.
Postarea era însoţită şi de o imagine cu mesajul: ”Când Ciolacii, Olguţii şi securişti de tip conservă construiesc noul PSD!”
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.