Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat vineri, despre unirea Republicii Moldova cu România, că integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu-i asigură securitatea şi doar unirea cu România îi poate aduce umbrela NATO, care o poate proteja de eventuale atacuri ale Federaţiei Ruse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”E un proces firesc. Eu sunt absolut convins că, într-un timp mai scurt sau mai îndelungat, acest lucru se va întâmpla, dintr-un motiv foarte simplu. Uitaţi-vă, inclusiv candidatul susţinut de Rusia în bătălia prezidenţială de la Chişinău este la fel ca şi Maia Sandu, cetăţean al României. (..) Suntem acelaşi popor, doar că românii de peste Prut au fost supuşi unui proces diabolic de deznaţionalizare şi odată, cu trecerea timpului, evident că această influenţă malefică a Rusiei se reduce. Nu putem să vedem lucrurile decât în această cheie”, a spus Eugen Tomac în emisiunea România Politică de la Prima News, despre când vede o unire a Republicii Moldova cu România. 

El a precizat că, pe de-altă parte, integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană nu-i asigură securitatea. ”Doar unirea cu România îi poate aduce umbrela NATO, care o poate proteja de eventuale atacuri ale Federaţiei Ruse”, a mai spus Tomac.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Întrebat cum a fost mandatul preşedintelui Klaus Iohannis raportat la Republica Moldova, Tomac a spus că a fost ”un mandat comod”. ”A avut oportunitatea să mişte lucruri importante înainte, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Cel mai mult ce mă deranjează faţă de această administraţie este că a blocat procesul de redobândire a cetăţeniei române. Mi se pare o gafă de proporţii cu impact pe termen mediu şi pe termen lung”, a subliniat Tomac.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.