Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat joi că o contestaţie depusă de Forţa Dreptei la decizia Biroului Electoral pentru Străinătate privind listele pentru diaspora, pentru lipsa reprezentării femeilor pe listă, a fost respinsă în instanţă, iar cea a PNL a fost admisă de aceeaşi instanţă, el precizând că vor prezenta CSM acest caz, pentru că această soluţie îi surprinde total.
”Atât noi, cei din Alianţa Forţelor de Dreapta cât şi PNL, privim Parlamentul ca un tot întreg şi evident că am depus pentru candidaturile noastre ce ţin de diaspora liste complete, cu supleanţi, dar la Senat nu am avut doamne, la fel cum şi PNL-ul nu a propus la Camera Deputaţilor. Ceea ce ne surprinde însă, că deşi sunt speţe similare, această decizie a Biroului Electoral pentru Străinătate ce a fost contestată de noi şi de PNL în instanţă, a primit două soluţii diferite. În sensul că contestaţia PNL a fost acceptată, iar contestaţia depusă de Forţa Dreptei nu a fost acceptată”, a spus preşedintele PMP, Eugen Tomac.
El a precizat că această decizie ridică multe semne de întrebare şi a anunţat că vor prezenta Consiliului Superior al Magistraturii acest caz. Eugen Tomac a arătat că concluziile Parchetului sunt foarte clare şi anume că Parlamentul este un tot întreg şi atât timp cât au candidaţi femei pentru Camera Deputaţilor nu văd de ce trebuie să se producă această discriminare.
”Evident că această soluţie ne surprinde total. Nu este un atac la justiţie, dar avem dreptul ca oameni politici să ridicăm această întrebare şi evident să ne adresăm mai departe instituţiilor statului român, pentru că nu este firesc ca în aceeaşi speţă un partid să primească o decizie, iar noi să fim refuzaţi”, a completat Eugen Tomac.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.