Economistul Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale a României, atrage atenţia asupra „derapajelor fiscale din anii electorali”, din cauza cărora se ajunge la creşterea deficitului, el susţinând că „aşa ceva nu se întâmplă nicăieri în lumea civilizată”. El atrage atenţia asupra faptului că de anul viitor românii vor trebui să plătească pentru deciziile luate de politicieni în anul 2024, în context electoral.
„De fiecare dată, în prag de alegeri, deficitul bugetar al României creşte. Creşte, şi creşte mult. Nu se întâmplă nicăieri în lume aşa ceva, sau, mă rog, în lumea civilizată! Nicăieri nu întâmpini, în an electoral, e explozie a cheltuielilor bugetare. Se produc mici derapaje, se produc mici alunecări, dar nu derapaje de această amploare, cum se întâmplă la noi de fiecare dată. Şi întrebarea pe care mi-am pus-o este: de ce? Păi cred că răspunsul este: lipsa de cultură economică a electoratului, până la urmă, care nu realizează cât de serioasă este situaţia la care putem ajunge ca urmare a derapajelor fiscale din anii electorali şi această situaţie îi face pe politicieni să fie foarte generoşi”, a declarat Eugen Rădulescu într-o emisiune difuzată sâmbătă de Digi 24.
El este de părere că societatea civilă „ar trebui să aibă o reacţie mai promptă şi mai puternică” în faţa acestei realităţi.
Eugen Rădulescu subliniază că din anul următor deciziile luate în an electoral trebuie decontate.
„Vine un moment în care orice facem trebuie plătit. La anul va trebui să plătim, de la anul trebuie să plătim. Nu cred că plătesc ei, impozitele le plătim noi. Probabil le plătesc şi ei, câte unii, dar au grijă să nu plătească prea mult pentru că există suficiente reglementări – şi deficitul bugetar la noi de asta e atât de mare, cât este, nu pentru că avem o fiscalitate mică, ci pentru că avem excepţii şi nu ştiu cum naiba excepţiile astea se duc exact acolo. (...) Din 2025 începem să plătim. Întrebarea care se pune este .dacă vom reuşi să o facem într-o manieră onorabilă? Ce înseamnă o manieră onorabilă? Să avem o scădere de deficit care să fie crezută de pieţe fără să bulverseze economia, asta este marea problemă”, a adăugat Eugen Rădulescu.
Acesta a precizat că afirmaţiile sale nu reprezintă poziţia Băncii Naţionale, fiind opinia sa personală.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.