Emil Constantinescu, despre semnarea Parteneriatului Strategic România- SUA, în urmă cu 25 de ani: România era în încetare de plăţi, era în faliment, era un stat eşuat aflat în faliment / Am putut să lucrez direct cu preşedintele Clinton

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a menţionat, sâmbătă, că ţara noastră se afla pe una dintre cele mai slabe poziţii pe plan internaţional, înaintea semnării Parteneriatului Strategic cu SUA , în urmă cu 25 de ani. 

”Când am devenit preşedinte, România se afla pe una dintre cele mai slabe poziţii pe plan internaţional din istoria ei. Şi am putut să constat acest lucru imediat după ce am fost ales, în decembrie 1996, când am participat la summitul OSCE de la Lisabona. În avion am primit de la Serviciul de Informaţii Externe o evaluare a situaţiei”, a declarat Constantinescu. 

Fostul şef al statului îşi aminteşte că a România era, în acel moment, un stat aflat în faliment. 

”Revin, în avion citeam acest lucru. Erau două idei - una în care Ucraina era foarte apreciată în acel moment, reamintesc, scăpase de o obsesie nucleară cu Occidentul cu acest uriaş arsenal pe care îl transferase Rusiei sub condiţia respectării integrităţii graniţelor. Mi s-a spus, Kucima respinsese ideea unor manevre militare în Insula Şerpilor, tocmai pentru a vedea ce se întâmplă în cadrul noii conduceri a României, pentru că fusesem ales preşedinte şi nu eram un necunoscut, eram foarte bine cunoscut în toată elita politică şi mai ales academică a SUA şi a Europei Occidentale. Practic, România era în încetare de plăţi, era în faliment, era un stat eşuat aflat în faliment. Pentru cei care, din păcate nici astăzi nu cunosc istoria, pentru că nu vor, România mai avea, este aproape ridicol, rezerva naţională era 540 de milioane de dolari. Astăzi sunt miliarde. Nu mai exista ca stat pentru că dusese o politică total falimentară. Se aplicaseră metodele care eşuaseră pe vremea URSS de către Gorbaciov, care duseseră la formarea unei corupţii generalizate, în lipsa legilor, băncile private erau jocuri piramidale şi practic era o ţară distrusă. În aceste condiţii s-a născut ideea Parteneriatului Strategic România - SUA”, a declarat Emil Constantinescu. 

El a fost întrebat cum l-a convins pe Bill Clinton să vină la Bucureşti, el afirmând că în calitate de preşedinte al României a avut ocazia să lucreze în mod direct cu acesta. 

”În momentul în care am fost ales preşedinte, am putut să lucrez direct cu preşedintele Clinton şi alţi lideri pe care îi cunoşteam foarte bine. Am fost cel care am deschis balconul Universităţii din poziţia de prorector, care a fost o tribună a democraţiei din România şi apoi am fost ales (...) La propunerea lui Corneliu Coposu am fost ales preşedintele Convenţiei Democratice şi candidat unic la alegerile prezidenţiale din 1992 şi pentru alegerile din 1996. Exista posibilitatea ca România să intre în această linie a parteneriatelor strategice estice pentru a consolida acest flanc sau România, cum se prezenta până când am fost eu ales preşedinte, să devină o punte între Belarus- Ucraina şi Iugoslavia lui Miloşevici”, a precizat Constantinescu. 

Fostul preşedinte a adăugat că, în acel moment, dacă România ar fi vrut să intre în NATO, avea nevoie de aprobarea Rusiei şi Iugoslaviei. 

”Ce se întâmplase până atunci, când am devenit preşedinte? Se întâmplase că Parlamentul din Belarus votase unirea cu Rusia. Se afla pe masa lui Elţîn, dar presiunile americane l-au făcut să amâne. În Ucraina fusese la limită că erau rusofonii foarte puternici acolo. Când am fost în Rada, Kucima mi-a arătat că ei sunt 40 la sută, aveau stema URSS, a spus că, dacă nu ar fi semnat la Budapesta, ar fi fost înglobaţi din nou în Rusia. Ceea ce oamenii omit e că Parlamentul sârb, al fostei Iugoslavii, votase unirea cu Rusia. Miloşevici fusese la Moscova şi Elţîn încă tatona. Şi atunci România trebuia să fie puntea asta. Federaţia Rusă extinsă pe Belarus - Ucraina, prin România să facă punte prin Iugoslavia care votase unirea cu Rusia, repet. În aceste situaţii, care fusese politica României? România fusese singura ţară care semnase un tratat cu Rusia care împiedica intrarea în NATO şi care nu a mai fost votat în Parlament pentru că a dispărut URSS, dar el era semnat şi s-a semnat la Moscova. Pe de altă parte, Iliescu, la Belgrad, semnase tratatul cu Iugoslavia care la fel ca şi tratatul cu Moscova condiţiona orice tratat. Deci noi dacă voiam să intrăm în NATO, ne trebuia aprobarea Rusiei şi a Iugoslaviei. Şi mai menţiona ceva, că teritoriul acelei ţări nu poate fi folosit pentru un atac împotriva altuia”, a declarat Emil Constantinescu. 

Parteneriatul strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii a fost lansat la 11 iulie 1997, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui S.U.A., Bill Clinton. Vizita preşedintelui Clinton a fost urmată de un schimb de scrisori între miniştrii de externe ai celor două state. Ulterior schimbului de scrisori, asistentul pentru afaceri europene şi canadiene al secretarului de stat al SUA a efectuat o vizită la Bucureşti, în octombrie 1997, ocazie cu care au fost stabilite domeniile de interes ale parteneriatului. De la lansarea sa, parteneriatul strategic a reprezentat un reper esenţial al politicii externe a României, precum şi un instrument eficient de sprijinire a eforturilor interne în domeniul reformei politice, economice, militare, administrative.