Fostul ministrul Elena Udrea, condamnată definitiv în dosarul Gala Bute, va fi extrădată în România. Decizia magistraţilor bulgari este definitivă. Udrea a afirmat, după pronunţarea sentinţei, că nu există justiţie pentru ea nici în România, nici în Bulgaria şi acuză judecătorii că au răspuns la ”presiuni”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - Decizia de extrădare a Elenei Udrea însoţită de motivare urmează să fie transmisă de autorităţile judiciare bulgare celor române. Poliţia Română va consitui o echipă care va fi trimisă în Bulgaria pentru a o prelua pe Udrea şi a o aduce în ţară.

UPDATE:  ”Se pare că nu există justiţie pentru mine nici în România, nici în Bulgaria”, a afirmat Elena Udrea imediat după ce a aflat sentinţa magistraţilor.  

Ea a precizat că va avea un mesaj public în zilele următoare.  

”O să am un mesaj în zilele următoare pentru cei care au făcut presiuni asupra judecătorlor şi pentru judecătorii care au acceptat aceste presiuni”, a adăugat fostul ministru.  

Întrebată ce-i va spune fiicei sale,Udrea a precizat că un copil de trei ani nu înţelege ce se întâmplă şi îi va explica că nu ajunge să o vadă pentru că are ”ceva de făcut”.  

ŞTIRE INIŢIALĂ: Magistraţii Curţii de Apel din Sofia au decis, vineri,  ca Elena Udrea să fie extrădată în România.  

Decizia magistraţilor vine după mai multe amănări ale pronunţării, dar este definitivă.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În 19 aprilie, magistraţii de la tribunal au decis că Elena Udrea va fi extrădată, însă decizia nu era definitivă şi a fost atacată cu apel la Curtea de Apel de la Sofia.  

În 7 aprilie, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la şase ani de închisoare, ea părăsind ţara înainte de pronunţarea sentinţei.   

Udrea a fost prinsă în Bulgaria, când încerca să treacă graniţa în Grecia.   

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.