Fostul ministru Elena Udrea a fost dată oficial în urmărire, conform site-ului IGPR. Ea nu a fost găsită nici la adresa din buletin, nici la adresa din Corbeanca unde locuia împreună cu familia, pentru a fi încarcerată după ce condamnarea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

UPDATE - "Persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07.04.2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente. Precizăm faptul că, Poliţia de Frontieră Română pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă  o persoană, cetăţean român,  se prezintă la ieşirea din ţara şi îndeplineşte condiţiile  prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei", a transmis Poliţia de Frontieră.

UPDATE - "Astăzi, în jurul orei 15.30, Poliţia Capitalei a primit, de la instanţă, documentele privind executarea pedepsei cu închisoarea, pentru 3 persoane, respectiv o femeie şi doi bărbaţi. Astfel, având în vedere decizia instanţei, conform procedurilor legale, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei şi poliţişti din cadrul I.P.J. Ilfov s-au deplasat la domiciliile celor 3 persoane vizate, precum şi în locurile pretabile a se afla acestea. Faţă de cei doi bărbaţi a fost pusă în aplicare măsura, urmând a fi încarceraţi", precizează Poliţia Capitalei.

Instituţia adaugă că "femeia nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost declanşată procedura pentru punerea în urmărire".
 
"Facem precizarea foarte clară că persoana care nu a fost depistată nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicţii. Imediat după primirea documentelor la nivelul Poliţiei Capitalei, în jurul orei 15.30, s-au efectuat verificări, în urma cărora a reieşit că aceasta a părăsit teritoriul României, în cursul acestei dimineţi, anterior momentului pronunţării de către instanţă a sentinţei definitive. Reiterăm faptul că, până astăzi, la momentul pronunţării instanţei, nu erau dispuse măsuri preventive sau interdicţii. Se continuă activităţile specifice, pentru depistarea şi încarcerarea persoanei", transmit poliţiştii.

ŞTIREA INIŢIALĂ - "Împotriva numitei Udrea Elena - Gabriela a fost emis mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 44 din 05.06.2018 de către Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală, fiind condamnată la 6 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu", este mesajul postat la rubrica "persoane urmărite" de pe site-ul IGPR.

Poliţiştii care s-au deplasat la domiciliul său nu au găsit-o acasă.  
 
Potrivit anunţului Poliţiei Române, domiciliul Elenei Udrea este în Sectorul 4 al Capitalei. Ea locuia, însă, cu iubitul şi fiica în Corbeanca.  
 
 
Surse judiciare au precizat, însă, că fostul ministru ar fi părăsit ţara joi prin Vama Giurgiu.

Condamnarea fostului ministru Elena Udrea la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute a rămas definitivă după ce ICCJ a respins joi contestaţia în anulare depusă de aceasta.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.