Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, după întâlnirea cu Nicuşor Dan că ea nu ar fi fost astăzi, aici, dacă nu exista Nicuşor şi vrea să-i mulţumească. Ea a precizat că a discutat astăzi toate cele 20 de puncte propuse de primarul Capitalei şi sunt de acord cu toate.
”Am spus-o de mai multe ori, eu nu aş fi fost astăzi, aici, dacă nu exista Nicuşor şi vreau să-i mulţumesc. Şi vreau să-ţi mulţumesc foarte mult şi pentru faptul că te lupţi în continuare. Felicitări pentru victoria cu buldozerul, de la Planşeu. Da, îl susţin pe Nicuşor Dan. USR îl susţine pe Nicuşor Dan în demersurile lui. Noi suntem pentru funcţionarea statului de drept, pentru triumful legii”, a anunţat Elena Lasconi.
Ea a precizat că au discutat astăzi toate cele 20 de puncte propuse de primarul Capitalei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Suntem de acord cu toate. Le-am semnat pe unele dintre ele, la unele deja avem proiecte şi imediat se va duce la Parlament şi le va depune în Parlament”, a ţinut să precizeze Elena Lasconi.
Nicuşor Dan a declarat că este bucuros să revină la sediul USR.
”Am dus nişte campanii împreună pentru alegerile locale şi de acum, şi de acum 4 ani şi mai ales am avut o colaborare foarte bună cu consilierii generali. Am fost aliniaţi pe toate proiectele, în aceşti patru ani. Mulţumesc pentru susţinerea referendumurilor”, a precizat Nicuşor Dan.
”El a menţionat că, după această experienţă de patru ani, acestea sunt principale două probleme ale Bucureştiului pe care le-a anunţat încă din seara alegerilor.
”Dacă vrem să dezvoltăm oraşul ăsta, trebuie să avem mulţi bani şi să nu-i mutăm dintr-o parte în alta. Şi dacă vrem să terminăm cu traficul, trebuie să terminăm odată cu modul în care se construieşte în oraş. Şi bucureştenii sunt cei mai măsură să spună dacă cum a fost până acum e bine, sau dacă agrează cu schimbările pe care le-am propus”, a mai arătat Nicuşor Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.