Deputatul Dumitru Coarnă, fost membru al grupului PSD, s-a lansat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, într-un discurs cu jigniri la adresa parlamentarilor PSD. ”Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a spus Coarnă. ”Nişte extremişti, nişte personaje abjecte, care nu fac altceva decât să provoace”, a replicat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, în plenul Camerei Deputaţilor.
În timpul dezbaterilor din Parlament, Dumitru Coarnă a acuzat că printr-un proiect de lege se separă copiii de familii. ”La Senat este COM 695 prin care permiteţi adopţiile copiilor români de cuplurile de homosexuali. Eu ştiu că avem în sală la PSD mulţi de tipul ăsta, haideţi să protejăm copiii României. Eu ştiu că voi nu puteţi face copii între voi, că nu aveţi cum, cei din PSD. Dacă vreţi, pot să vă spun lista în direct”, a spus Coarnă.
El a continuat:”Eu ştiu că sunteţi homosexuali şi aţi văzut la televizor, în grup, ce aţi făcut între voi. Nu puteţi avea copii, nu vă bateţi joc de ţara asta. Lăsaţi familia normală să trăiască în România cum a trăit de mii de ani. O să vă vină rândul, trădătorilor!”, a spus Coarnă, în timp ce sala huiduia.
Deputatul Dumitru Focşa de la AUR a intervenit şi el: ”Este strigător la cer să vedem că ne comportăm ca în junglă, a ajuns Parlamentul României o junglă, doar pentru că nu mai faceţi diferenţa între trădare şi apărare de ţară, între obedienţă şi respectarea drepturilor cetăţeanului român”, a spus Focşa. ”Respectăm tot ceea ce ne dictează ăştia de la Comisia Europeană, ca nişte oi, nu mai gândim, nu adaptăm nicio recomandare interesului naţional şi apoi ne certăm între noi, aici. Copiii noştri vor avea de suferit”, a spus deputatul.
Deputatul Ionel Dancă de la Forţa Dreptei i-a cerut lui George Simion să oprească circul.
”Opriţi circul, domnule Simion. Ce e prea mult e prea mult. Vă jucaţi cu fricile sociale ale oamenilor şi manipulaţi isteric o temă falsă (..) şi nu este departe până când această manipulare poate să degenereze în acte violente. Opriţi manipularea, opriţi isteria, opriţi circul”, a spus Dancă. El a arătat că proiectul pentru care protestează AUR a fost votat în comisia de egalitate a şanselor cu votul parlamentarilor AUR în unanimitate.
Liderul grupului PSD, Alfred Simonis a venit la tribună şi a arătat că ”acest comportament de tip stadion” este pentru cu totul alt context şi altă sală. ”Vă asigur că tot ceea ce s-a întâmplat în comisii zilele acestea este perfect regulamentar”, a arătat Simonis. El i-a acuzat pe parlamentarii AUR că au încercat să blocheze dezbaterile în mai multe comisii, după ce ”au scos din priză microfoane, calculatoare şi împingând angajaţii Parlamentului şi ai comisiilor să plece din sală”.
”Dacă cineva crede că prin astfel de metode, cu pumnul în gură, cu ocuparea locurilor preşedinţilor de şedinţă, cu introducerea de arme şi de gloanţe în Parlamentul României, putem conduce şedinţele Parlamentului, este aberant. Nişte extremişti, nişte personaje abjecte, care nu fac altceva decât să provoace, instigaţi de state ostile acestei ţări. Dacă cedăm acum, dacă intimidăm acum, dacă îi lăsăm să aibă succes, o vor ţine aşa de acum înainte şi poate pentru câteva săptămâni nu vom mai avea controlul atât de eficient şi vor reuşi să introducă şi arme în Parlament”, a spus Simonis.
”Vă asigur că nimeni nu adoptă nici copii, nimeni nu vinde nici România, dimpotrivă, eficientizează companiile de stat şi trebuie eficientizate şi nimeni nu permite luarea copiilor românilor”, a arătat Simonis în plen. El a mărturisit că l-a sunat ieri o persoană care a început conversaţia înjurându-l şi a încheiat-o înjurându-l pe George Simion.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.