Liderul USR, Cătălin Drulă, a declarat joi despre un acord între PSD şi PNL pentru funcţii şi rocada preşedintelui, la cinci ani, că cele două partide practic vând democraţia românească la piaţă. ”Degeaba fac ei calcule de laborator, nu vor sfârşi decât prin a enerva lumea, care va ieşi la vot şi le va da nota de plată”, a mai spus liderul USR.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cătălin Drulă a fost întrebat cum vede acordul despre care se vehiculează, între PSD şi PNL privind împărţirea funcţiilor şi rocada prezidenţială o dată la 5 ani, precum şi candidaţi comuni la primăriile unde de exemplu USR are acum primari.

”Este o ticăloşie, este încă o probă a abandonului şi atacului asupra democraţiei din partea PNL, acest partid care nu mai are nici în clin nici în mânecă cu dreapta, cu liberalismul. Practic vând democraţia românească la piaţă. Preşedintele României, din fericire, îl aleg cetăţenii, degeaba fac ei calcule de laborator, nu vor sfârşi decât prin a enerva lumea care va ieşi la vot şi tot le va da nota de plată”, a spus Drulă.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Preşedintele USR a precizat că ”este trist că la 34 de ani de la Revoluţie, după ce am trecut prin numeroase cicluri electorale, şi alegerile s-au desfăşurat la timpul lor, la termen, pentru primari, pentru preşedinte, pentru Parlament, am ajuns în 2024 să fim conduşi de două partide pe care alegerile le încurcă, două partide care încearcă să găsească o metodă de a ieşi din limitele democraţiei, cum să facem să rămânem tot noi la putere în ciuda votului oamenilor nu datorită votului oamenilor”. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.