Liderul PSD, Liviu Dragnea, spune că OUG pe legile justiţiei are la bază observaţiile din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia şi susţine ideea uneia dintre prevederi, aceea că procurorii detaşaţi la DNA şi DIICOT să aibă cel puţin 10 ani experienţă. Dragnea a spus că este o manipulare şi o propagandă faptul că se spune că orice act normativ adoptat de Guvern sau Parlament este dat pentru el şi că de fapt nu-l interesează dacă va fi acelaşi procuror care se ocupă de doarul Tel Drum sau altul.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„După propaganda asta, orice lege, Ordonanţă, Hotărâre de Guvern se dă pentru mine. Nu mă interesează dacă rămâne sau nu în DNA procurorul din acel dosar. În primul rând, este o manipulare, şi dacă pleacă doamna (procuror, n.r.), dosarul ce face, se aruncă în aer? Nu îl preia altcineva? În al doilea rând, eu am înţeles că nu pleacă”, a declarat Liviu Dragnea miercuri, în Parlament.

Întrebat despre sesizarea opoziţiei cu privire la OUG privind legile justiţiei, Dragnea a spus că „fiecare este liber să atace OUG”, dar actul normativ are la bază observaţii din raportul preliminar al Comisiei de la Veneţia.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Dragnea a precizat că susţine ideea ca în DNA şi DIICOT să existe procurori cu experienţă, aşa cum spune una dintre modificările aduse legilor justiţiei prin OUG.

„Din ce am înţeles de la domnul Toader s-a intenţionat ca nivelul de experienţă profesională din aceste unităţi de elită să fie mai mare”, a spus Dragnea.

Liderul PSD a adăugat că nu împărtăşeşte nemulţumirile unora dintre social-democraţii care acuză că nu au fost consultaţi cu privire la adoptarea unei OUG pentru modificări.

„Nu am nicio părere despre asta, nu sunt comentator. Sunt nemulţumiri ale unor colegi pe care eu nu le împărtăşesc. Am văzut textul final în Monitorul Oficial”, a spus Dragnea.

Ordonanţa de Urgenţă privind legile justiţiei a fost publicată în Monitorul Oficial marţi, la peste 24 de ore după ce a fost adoptată în Guvern.

Actul normativ stabileşte că, pentru a fi promovaţi la PICCJ, ”procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător , cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”.

Parlamentarii USR au anunţat miercuri că vor sesiza Avocatul Poporului în legătură cu OUG privind legile Justiţiei, cerând instituţiei să atace actul normativ la Curtea Constituţională (CCR). USR susţine că Ordonanţa afectează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi încalcă principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care Parlamentul a adoptat deja nişte modificări la legile Justiţiei, iar Guvernul dă şi el o OUG în acest sens. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, s-ar afla în concediu pentru două săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.