Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, prim-vicepreşedinte al USR, a declarat miercuri, despre un independent la prezidenţiale, susţinut de toate partidele din noua coaliţie care se negociază în aceste zile, că nu există încă un consens în această chestiune şi că preşedinta formaţiunii, Elena Lasconi, a fost validată şi de Congresul USR şi în 24 noiembrie de cetăţenii României şi acesta este punctul lor de pornire.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Noi considerăm că Elena Lasconi este cel mai bine clasat candidat pro-european, din cursă, cel mai votat candidat pro-european. Faptul că nu a mai putut să concureze în turul 2 nu este vina ei, au fost anulate alegerile din alte motive şi de aceea noi considerăm că ea trebuie să fie din nou în această cursă. În acelaşi timp e şi important să avem un preşedinte pro-european şi bineînţeles că există o decizie a Congresului USR care o susţine pe Elena Lasconi. Există un vot din 24 noiembrie, în care românii au votat-o pe Elena Lasconi cu cele mai multe voturi dintre candidaţii pro-europeani şi bineînţeles că nu putem să ştergem cu burete aceste lucruri”, a declarat Dominic Fritz, la Parlament, despre propunerea de candidat pentru prezidenţiale cu care ar urma să meargă noua coaliţie care se negociază.

Întrebat dacă USR ar susţine varianta unui candidat independent, în afara liderilor celor 4 formaţiuni, Dominic Fritz a spus: ”Eu n-aş vrea să duc acuma aceste negocieri la televizor. Cu toţii ne-am angajat că trebuie să existe un preşedinte pro-european, eu aş adăuga şi un premier şi un guvern pro-european. (..) Urgenţa este să formăm un guvern stabil care îşi asumă reforme şi problema prezidenţialelor nu este una care trebuie tranşată astăzi. Elena Lasconi îşi doreşte ca această ţară să fie condusă de un preşedinte pro-european şi tocmai de aceea şi-a asumat această candidatură şi tocmai de aceea a fost validată de 1,7 milioane de români. În ce formă vom găsi un consens despre această chestiune, asta trebuie să fie rezultatul negocierilor, nu poate să fie precondiţia pentru negociere”.

Despre o renunţare din partea Elenei Lasconi pentru alegerile prezidenţiale, prim-vicepreşedintele USR a spus că ”nu se pune problema acum să se renunţe, dar aici nu este vorba despre Elena Lasconi, aici este vorba despre România”.

”Dacă aţi citit declaraţia noastră comună de aseară, acolo este vorba despre un posibil candidat comun, deci e clar că nu există încă un consens în această chestiune. Elena Lasconi a fost validată şi de Congresul USR, a fost validată şi în 24 noiembrie de cetăţenii României şi ăsta este punctul nostru de pornire. Dar încă o dată, aici nu este vorba despre Elena Lasconi, aici este vorba despre a asigura că această ţară va avea o conducere proeuropeană”, a completat el. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.