Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Klaus Iohannis, Mădălina Dobrovolschi, a declarat, marţi, pentru News.ro, că respingerea cererii de urmărire penală a fostului ministru Eugen Bejinariu dovedeşte încă o dată "dispreţul" majorităţii parlamentare faţă de justiţie, considerând că este "inadmisibil" ca senatorii şi deputaţii să se erijeze în judecători.
"Votul de astăzi (marţi - n.r.) din Parlament în cazul cererii de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu dovedeşte încă o dată dispreţul majorităţii faţă de Justiţie. Este inadmisibil ca unii deputaţi şi senatori să se erijeze în judecători şi să hotărască prin vot blocarea actului de justiţie", a spus Dobrovolschi.
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui afirmă că şeful statului a afirmat în multe rânduri că instanţa este singura abilitată să se pronunţe în legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, iar acest principiu "nu este negociabil".
"Faptul că majoritatea parlamentară nu înţelege să acţioneze conform normelor care stau la baza statului de drept duce la accentuarea scăderii încrederii cetăţenilor în Legislativ", a mai spus Mădălina Dobrovolschi, pentru News.ro.
Camera Deputaţilor a respins, marţi, cererea de urmărire penală a deputatului PSD Eugen Bejinariu.
Rezultatul votului a fost 88 de voturi "pentru", 183 "împotrivă" şi două abţineri. Votul a fost secret, exprimat cu bile.
PNL şi USR au anunţat că vor vota "pentru" urmărirea penală a lui Eugen Bejinariu, PSD, ALDE şi PMP nu s-au exprimat, iar UDMR a criticat cererea procurorilor, fără însă a preciza ce poziţie vor avea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...