Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru luare de mită şi trafic de influenţă în dosarul instrumentat de DNA şi care vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. De asemenea, au fost trimişi în judecată Cristian Boureanu, fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor Constantin Dascălu, Mircea Ionuţ Costea, fost angajat în cadrul Ministerului Finanţelor, dar şi administratorul unei firme.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii DNA au anunţat, vineri, că au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Sebastian Vlădescu, ministru al Finanţelor în perioada săvârşirii faptelor, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă.

De asemenea, a fost trimis în judecată Costea Mircea-Ionuţ (fost angajat în cadrul ministerului finanţelor, deţinând o funcţie de conducere într-o bancă de stat la data faptelor) pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Au mai fost trimişi în judecată: un administrator al unor societăţi comerciale, persoană apropiată de conducerea CNCFR pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită; Dascălu Constantin (secretar de stat în cadrul ministerului transporturilor în perioada săvârşirii faptelor) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită; Boureanu Cristian-Alexandru (parlamentar şi vicepreşedinte al unui partid politic aflat la guvernare în perioada săvârşirii faptelor) pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de influenţă.

”Cauza are ca obiect infracţiuni de corupţie săvârşite în perioada 2005-2017,  respectiv plăţi în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro făcute de către o companie străină, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora, în legătură cu încheierea şi executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate”, a transmis DNA.

Potrivit procurorilor, activitatea infracţională s-a desfăşurat în două etape.
Prima etapă – în anul 2005, în contextul licitaţiei organizate pentru  reabilitarea unei linii ferate, reprezentanţii companiei străine au convenit cu Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe, Costea Mircea-Ionuţ şi cu persoana apropiată de conducerea CNCFR, să le plătească eşalonat, pe toată durata contractului, un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român.

În schimbul, acestor sume, inculpaţii au promis să efectueze demersuri pentru a asigura finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului, precum şi plata la timp a facturilor emise.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au ajuns la inculpaţi, astfel:

- O primă verigă a fost reprezentată de încheierea unui contract de consultanţă cu o societate de avocatură, în baza căruia compania a plătit, în perioada 2006-2011, suma totală de 39.363.071 lei, deşi nu au fost prestate servicii;

- Următoarea verigă a fost reprezentată de încheierea mai multor contracte fictive între societatea de avocatură sau societăţi offshore afiliate acesteia cu societăţi controlate de inculpaţi, prin care sumele de bani au ajuns la aceştia.

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit un milion de euro, Costea Mircea Ionuţ a primit 3.121.328,41 lei şi 2.320.698 euro, iar persoana apropiată de conducerea CNCFR, administrator a unor societăţi comerciale, a primit 3.083.498 lei şi 1.050.087 euro.

A doua etapă – În cursul anului 2009, pe fondul schimbării guvernului şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii companiei străine au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român către Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (care îndeplinea din nou funcţia de ministru de finanţe), Constantin Dascălu  şi Cristian Boureanu.

Pentru a se putea realiza remiterea sumelor de bani, a fost creat un nou circuit fictiv, în baza căruia societatea străină a transferat 11.781.842 euro în conturile a două companii offshore controlate de un cetăţean român cu domiciliul în străinătate.

Ulterior, sumele au fost transferate prin operaţiuni succesive către alte societăţi offshore, stratificate pe 5 niveluri pentru a îngreuna eventuala urmărire a traseului banilor.

În ultima etapă, banii au fost transferaţi în conturile unor societăţi indicate de inculpaţi sau au fost retraşi în numerar şi au fost înmânaţi acestora.

În acest mod, Vlădescu Sebastian-Teodor Gheorghe a primit 2.242.000 euro, Dascălu Constantin a primit 1.114.000 euro, iar Boureanu Cristian Alexandru a primit 2.111.799 euro. Totodată, un director al companiei străine, căruia i-a revenit suma de 1.100.000 euro ca urmare a contribuţiei sale la activităţile infracţionale, a încheiat anterior un acord de recunoaştere a vinovăţiei, admis de instanţa de judecată.

Potrivit procurilor, diferenţa dintre sumele transferate de compania străină şi cele primite de inculpaţi o reprezintă cheltuielile presupuse de operaţionalizarea circuitelor financiare (înfiinţare şi funcţionare companii offshore, comisioane bancare, taxe, etc.), precum şi foloasele primite de alţi participanţi la săvârşirea faptelor cu privire la care s-a dispus disjungerea cauzei.

Cu privire la sumele primite de intermediarii denunţători în cauză (389.531,7 euro pentru prima etapă, respectiv 929.535 de euro pentru a doua etapă), s-au instituit măsuri asigurătorii, în vederea confiscării acestor sume.

Faptele săvârşite de compania străină şi de reprezentanţii acesteia fac obiectul unei investigaţii deschise autorităţile judiciare din acea ţară ca urmare a cooperării judiciare cu Direcţia Naţională Anticorupţie.

Pentru stabilirea circuitelor financiare în care au fost implicate 43 de companii offshore şi pentru identificarea bunurilor deţinute de inculpaţi pe teritoriul altor state, Direcţia Naţională Anticorupţie a cooperat cu organele judiciare din 7 jurisdicţii (Austria, Elveţia, Cipru, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Lituania şi Bulgaria).

Printre bunurile identificate şi indisponibilizate în cursul urmăririi penale se găsesc:

- suma de 964.187,70 euro deţinută într-un cont bancar din Elveţia;
- suma de 1.684.795 euro deţinută într-un cont bancar din Marea Britanie;
- suma de 527.265 euro deţinută la mai multe bănci din România;
- suma de 214.874 euro dintr-un cont deschis la Agenţia Naţională a Bunurilor Indisponibilizate;
- o casă, 13 apartamente şi 5 garaje situate în Bucureşti, un apartament în Neptun, 3 apartamente în Năvodari, mai multe terenuri în jud. Ilfov şi Prahova, evaluate la 2.588.140 euro;
- o vilă şi un teren situate în Cipru evaluată la 910.000 euro;
- acţiuni deţinute la 11 societăţi comerciale, evaluate la sumele de 1.435.000 euro şi  770.880 lei;
- poprirea unor sume de 7.083.784 lei, 249.049 euro şi 92.935 USD datorate inculpaţilor de terţe persoane

În cursul urmăririi penale, inculpaţii au depus cauţiuni însumând 4.200.000 euro, asupra cărora urmează să se pronunţe instanţa de judecată la finalizarea cauzei.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.