Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, afirmă, sâmbătă seară, că nu sunt date concrete despre deplasarea frontului din Ucraina către Odesa, dar că acest scenariu a fost luat în calcul de NATO. ”Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, afirmă ministrul, precizând că ceea ce vedem acum este ”o acalmie falsă”, care va fi urmată de noi lupte săptămâna viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat, sâmbătă seară, la Antena 3, despre extinderea războiului din Ucraina înspre Odesa, care ar putea pune în dificultate ţările riverane de la Marea Neagră, şi a afirmat: ””În acest moment nu există date concrete despre asta. Dacă ne uităm însă la comportamentul lui Vladimir Putin că s-au dislocat forţe dinspre zona Kievului înspre zona din Marea Neagră sigur că ne putem aştepta şi la o evoluţie spre Odesa”.  

Ministrul a precizat că ”acest plan nu este nou pentru NATO”.  

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”S-au luat în calcul toate perspectivele posibile, mai ales întărirea Flancului Estic. Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, a adăugat ministrul.  

”Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce priveşte venirea lui Putin, intenţia de a ataca Odesa şi o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenţi si acest lucru a fost luat în calcul înainte", a mai declarat ministrul. 

Acesta crede că liderul rus a încercat să tragă de timp prin diplomaţie, negocieri pentru a concentra forţele în Donbas şi Lugansk.  

”Cred că are nevoie de o mică victorie măcar pentru a putea să treacă la negocieri (...) Este o acalmie falsă. Se pare că în săptămâna viitoare vom vedea o nouă ofensivă care se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi fluxuri migratorii mai mari”, a mai declarat ministrul Apărării.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.